-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 12:01
No menu items!

Nicolae Ciucă, după ce obligativitatea purtării măștii în aer liber a fost declarată neconstituţională: Deciziile CCR se vor executa

spot_img

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, în şedinţa de Guvern, despre decizia CCR privind neconstituţionalitatea Ordonanţei care se referă la purtarea măştii de protecţie, că deciziile CCR se execută. Şeful Executivului a făcut însă apel la populaţie să se protejeze în continuare.

Premierul a declarat, legat de comunicatul Curţii Constituţionale, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea OUG 192 din anul 2020, pentru modificarea şi completarea Legii 55, privind unele măsuri pentru prevenirea efectelor pandemiei de COVID-19, că ”deciziile CCR se vor executa”.

”Avem în acest moment comunicatul şi trebuie să aşteptăm motivarea şi publicarea deciziei, motiv pentru care, formal prevederile sunt în vigoare”, a menţionat premierul.

Ciucă a precizat că a discutat cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. ”Ţinând cont de condiţiile în care indicii de infectare, rata de infectare se menţine la un nivel ridicat, personal, fac apel la populaţie pentru a ne proteja în continuare de tot ceea ce înseamnă pericolul infectării. El se găseşte îm continuare la un nivel de risc ridicat”, a mai spus premierul.

„Așteptăm cu toții publicarea deciziei CCR și a motivației. În momentul în care ea a fost făcută publică, am analizat legislația existentă și trebuie să spunem că legea 55 prevede utilizarea în continuare a măștii în toate spațiile interioare, mijloace de transport în comun sau în piețele care sunt închise, acoperite.

Trebuie să înțelegem că utilizarea măștii nu reprezintă o restricție, ci o măsură care previne transmiterea în comunitate și protecția individuală este importantă atât pentru propria persoană cât și pentru cei cu care oamenii intră în contact. În mod evident, dacă contextul legal impune acest lucru, sunt convins că guvernul va adopta actele legislative necesare pentru protejarea sănătății publice „, a spus și Alexandru Rafila.

Judecătorii CCR au decis, marți, în unanimitate, că instituirea obligativității purtării măștii de protecție în spațiile publice deschise este neconstituțională.

                                                                                                                    Adina Silav