-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:07
No menu items!

Nicolae Cinteză (BNR): Secetă de clienți la CEC Bank

spot_img

Cinteza_SZ

Ioana Băsescu a primit creditul de la CEC Bank cu respectarea normelor interne şi ale BNR, a spus, luni, şeful Direcţiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză, audiat la Comisia de finanțe a Senatului, după președintele CEC, Radu Ghețea.

Durata medie a acordării unui credit la CEC este de 8-9 zile, a precizat Cinteză.

În această dimineaţă am primit Raportul de supraveghere a CEC Bank şi din 2011 încoace – perioada de care este interesată comisia –  nu am găsit nimic ilegal

Nicolae Cinteză
director în BNR

Potrivit lui Cinteză, CEC Bank a acordat unor persoane fizice cinci credite de peste un milion de euro. El a mai justificat perioada redusă de acordare a unui împrumut de către banca de stat prin penuria mare a clienţilor.

Păi pe seceta asta de clienţi câte credite credeţi că au de analizat?

Nicolae Cinteză

Potrivit unor surse parlamentare, raportul BNR este favorabil CEC Bank, infirmând un posibil abuz în serviciu al funcţionarilor CEC. Acelaşi raport menţionează că împrumutul acordat fiicei preşedintelui a avut toate actele în regulă şi prin urmare, nu va fi sesizat de către BNR nicio altă instituţie pentru cercetări suplimentare.

Valeriu Motoc