-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:42
No menu items!

Nicolae Badea înGroapă Rapidul

spot_img

Producătorul de utilaje pentru industria chimică Griro București, controlat de omul de afaceri iordanian Fathi Taher și de unul din acționarii clubului Dinamo București, Nicolae Badea, a depus săptămâna trecută la Tribunalul București o cerere de deschidere a procedurii insolvenței la SC Fotbal Club Rapid București.

În acest proces SC Griro este reprezentată de societatea de avocatură Badea, Popa și Asociații, casă care reprezintă și clubul Dinamo București în multe procese.

Cererea a fost depusă pe 9 noiembrie la Tribunalul București, primul termen al procesului fiind fixat pentru 5 februarie 2013.

Contactat telefonic, Nicolae Badea a declarat pentru Sursa Zilei că, într-adevăr, „a fost depusă cerere de insolvență la Tribunalul București pentru o datorie de aproape 500.000 de euro”.

Surse judiciare au declarat pentru Sursa Zilei că datoria invocată de SC Griro și pentru care se cere acum insolvența Rapidului este din 2008.

La acel moment, mai exact în martie 2008, omul de afaceri Fathi Taher anunța că preia clubul din Giulești de la omul de afaceri George Copos, care a dispărut pentru aproape un an de zile din conducerea Rapidului.

Aceleași surse susțin că după preluare, Taher a asigurat finanțarea echipei Rapid prin SC Griro, bani pe care nu și i-ar mai fi recuperat după ce i-a cedat înapoi clubul lui Copos.

În urmă cu doi ani, Nicolae Badea spunea că FC Rapid trebuie să plătească suma de 500.000 de euro către Griro SA. „Rapid trebuie să se decidă, ori plăteşte ori se va recurge la acţiunea legală judecătorească. Din câte ştiu eu, în etapa de conciliere părţile nu s-au înţeles şi conform normelor legale acţiunea în instanţă este inevitabilă. Este vorba de o datorie de sub 500.000 de euro pe care Rapidul o are către societatea Griro”, a spus Nicolae Badea.

În afara datoriei de 500.000 de euro către Griro, Rapid mai are datorii de peste 7.000.000 de euro către celălalt acţionar al Griro SA, omul de afaceri iordanian Fathi Taher.

Fathi Taher a semnat, în 2008, un contract de sponsorizare cu Rapid București, în valoare de 1 milion de euro, pentru următorii cinci ani. „Am semnat un contract pe cinci ani și vom trimite la club câte 200.000 de euro net anual, dar putem oricând să mărim această suma„, afirma la acea vreme Taher.

 

Cristi Ciupercă

 

FOTO: sptfm.ro