4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 18:10
No menu items!

Nicolăescu: Vrem să introducem pe reţetă medicamentul cel mai ieftin

spot_img
Nicolăescu: Vrem să introducem pe reţetă medicamentul cel mai ieftin, prin noul contract cadru
foto: qmagazine.ro

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat joi că se doreşte ca, începând cu viitorul contract cadru cu Casa de Asigurări de Sănătate, pe reţete să fie introdusă o formulă prin care pacientul să fie informat care este medicamentul care dă preţul de referinţă.


 „Suntem convinşi că este bine să crească volumul de vânzări şi de desfacere de medicamente generice, din cel puţin două considerente. În primul rând, ne interesează ca cetăţeanul să aibă un acces cât mai mare la medicamente. Cetăţenii români nu sunt bogaţi, cetăţeanii români, în cea mai mare parte, cei care au nevoie de medicamente sunt bătrâni sau copii, sunt cei mai vulnerabili din punctul de vedere al veniturilor. Cu cât vom avea mai multe generice la dispoziţie, cu atât accesul lor va creşte”, a spus ministrul Eugen Nicolăescu.

Cel de-al doilea argument este, potrivit ministrului, că „fondurile publice vor fi mai îndestulătoare” şi „vor ajunge la cât mai mulţi”, cu cât va fi mai promovată vânzarea de medicamente generice.

„Începând cu viitorul contract cadru cu casa de asigurări, pe reţete se va scrie obligatoriu o formulă prin care cetăţeanul să fie informat de medicamentul care dă preţul de referinţă, şi acesta de multe ori este genericul. În felul acesta cetăţeanul va fi informat, va şti care sunt medicamentele comerciale pe substanţa comună şi, în cunoştinţă de cauză, va putea opta pentru acel medicament pe care îl poate achiziţiona”, a declarat Nicolăescu.

Ministrul a precizat că este vorba despre un angajament asumat public, ce se regăseşte în planul de măsuri negociate cu FMI.

Lucian Mera