-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:50
No menu items!

Nicolăescu: Anul acesta nu vor creşte salariile în domeniul sanitar

spot_img
Nicolăescu: Anul acesta nu vor creşte salariile în domeniul sanitar
foto: politicalocala.ro

Salariile în domeniul sanitar nu vor creşte în acest an, însă în proiecţia bugetară pe 2014 majorarea acestora este o prioritate, a declarat joi ministrul Eugen Nicolăescu.

Acesta a spus că eventuale proteste ale personalului sanitar ar reprezenta o formă de a se face presiuni asupra autorităţilor, ceea ce este un drept al fiecărei organizaţii.

Potrivit lui Nicolăescu, Ministerul Sănătăţii nu se află pe o poziţie diferită faţă de Colegiul Medicilor, ci dimpotrivă. „Ei cer scoaterea medicului din sistemul bugetar. Noi lucrăm la un astfel de proiect de lege şi mai cer ca spitalele să nu mai fie publice, ci o altfel de entitate. Avem un astfel de proiect”, a spus ministrul Sănătăţii.

El a adăugat că se cere respect pentru medici, ceea ce îşi doresc şi autorităţile, pentru că aceştia fac parte din elita profesiilor, iar un proiect de lege privind malpraxisul este în discuţie pentru a-i proteja de acuze nejustificate.

În ceea ce priveşte salariile mici ale rezidenţilor, ministrul Sănătăţii a explicat că în perioada 2006-2008, în primul său mandat, salariilor rezidenţilor din anii I-IV au fost triplate, pentru ca în 2010 să fie reduse cu 25%, apoi reîntregite în acest an.

Nicolăescu a subliniat însă că pentru anul 2013 nu se poate vorbi de creşteri salariale în sistemul de sănătate, ci numai în proiecţia bugetară pentru 2014.

A.V.