-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:52
No menu items!

Niciun spor nu va mai fi mai mare de 20%. Ce surprize le pregătește ministrul Muncii angajaților de la stat

spot_img

Nu vor mai exista sporuri la bugetari mai mari de 20% din salariu, și niciun salariu nu îl va depăși pe cel al președintelui, conform noii legi a salarizării, la care lucrează acum ministerul muncii. Noul ministru, Simona Bucura oprescu a declarat, la Antena 3 CNN, că se lucrează cu trei variante de anexe pe noua lege.

Conform ministrului Muncii, noua lege a salarizării va fi făcută după patru principii, primul dintre ele fiind o ierarhizare atât în interiorul familiilor ocupaţionale, cât şi între ele şi ca niciun salariu în plată să nu mai depăşească coeficientul de 12, care este al preşedintelui.

„Va exista o grilă pentru administraţia publică locală, plafonarea sporurilor şi o bonificaţie care să fie legată de performanţă.(…) Nu va exista niciun spor mai mare de 20% per angajat.Avem consultări cu toate categoriile, iar după finalizarea acestor discuții, Banca Mondială va elabora cele trei variante de impact, care vor fi analizate în Coaliţie, apoi se va merge cu legea în Parlament”, a mai declarat ministrul Muncii la Antena 3.

Noua lege a salarizării este jalon PNRR pentru a patra cerere de plată pentru România.

E. Stan