1.7 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 9:29
No menu items!

Nicio plângere penală pentru privatizarea Oltchim

spot_img

oltchim-proteste-greva

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) susțin că, până marți la amiază, nu a fost depusă nicio plângere penală referitoare la privatizarea Oltchim, nici din partea lui Dan Diaconescu, nici din partea Ministerului Economiei,.

Aceleaşi surse au precizat că Parchetul General nu se poate autosesiza în acest caz, deoarece nu există procedură în acest sens.

Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a declarat, luni, că procedura de privatizare a Oltchim a fost încheiată prin nesemnarea contractului de vânzare-cumpărare pentru pachetul de acţiuni de 54% deţinut de Ministerul Economiei prin OPSPI. Daniel Chițoiu susţine că persoana care și-a adjudecat la licitație acțiunile combinatului nu a prezentat documente din care să rezulte că deţine disponibilităţile băneşti.

Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru acţiunile deţinute de stat la Oltchim, oferind cel mai mare preţ, de 203,149 milioane lei și, după anunțul făcut luni seara de ministrul Economiei, că vânzarea acțiunilor a eșuat, a spus că îi va chema în judecată pe Victor Ponta și pe Remus Vulpescu, Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizărilor în Industrie, cel cu care a negociat preluarea combinatului.

Premierul Victor Ponta a declarat săptămâna trecută că, în cazul în care Dan Diaconescu nu va putea să plătească preţul oferit pentru preluarea acțiunilor deținute de stat la Oltchim, atunci privatizarea va fi reluată într-o perioadă de şase luni. Acesta a adăugat că aşteaptă data de 1 octombrie pentru a şti dacă ministerul va rămâne proprietar al Oltchim. Mai mult chiar, ]ntr/o emisiune de televiziune, Victor Ponta a arătat dovezi potrivit cărora Dan Daconescu ar fi  participat la licitaţia pentru privatizarea combinatului Oltchim cu scrisori de garanţie false, adăugând că nimeni nu se aştepta, în urmă cu o lună de zile, ca cineva să comită o asemenea ilegalitate, la un asemenea nivel. (S.S.)