1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:21
No menu items!

Nicio navă nu va tranzita coridorul de cereale din Marea Neagră. Condițiile lui Putin pentru reluarea exporturilor

spot_img

Ucraina, Turcia şi Naţiunile Unite au convenit să nu planifice miercuri nicio deplasare a navelor pe coridorul de cereale din Marea Neagră, potrivit unui comunicat al Secretariatului ONU de la Centrul de Coordonare Comună (JCC) din Istanbul, relatează CNN.

Echipele ONU şi din Turcia au efectuat marţi 36 de inspecţii la bordul navelor care ies, potrivit comunicatului citat. De asemenea, echipele au încercat să inspecteze alte două nave, dar procesul a fost întrerupt din cauza unor ”probleme legate de siguranţa încărcăturii”, se arată în comunicat.

”Secretariatul ONU reiterează că deplasările şi inspecţiile efectuate după ce Federaţia Rusă şi-a suspendat participarea la activităţile de implementare la Centrul Comun de Coordonare este o măsură temporară şi extraordinară”, se subliniază în comunicat.

Rusia ar putea lua în considerare reluarea unui acord care permite exportul de cereale din porturile ucrainene doar după finalizarea unei anchete privind atacurile cu drone asupra portului naval Sevastopol din Crimeea, i-a spus președintele rus Vladimir Putin omologului său turc Recep Erdogan, într-o convorbire telefonică, potrivit Reuters.

                                                                                                                  Adina Silav