-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 11:04
No menu items!

Nicio mașină parcată neregulamentar nu mai poate fi ridicată

spot_img

Toate hotărârile locale care au dispus sau vor dispune astfel de măsuri, sunt lovite de nulitate, după o decizie a Înaltei Curți

masini-abandonate-sector-6

Autoturismele parcate neregulamentar pe marginea drumurilor nu mai pot fi ridicate de autorităţi, după ce o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justititie, publicată în Monitorul Oficial, stabileşte că procedurile de ridicare a autovehiculelor nu pot fi reglementate prin hotărâri ale consiliilor locale, aşa cum se întâmplă până acum. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 9/2015 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 526 din 15 iulie 2015 şi devine obligatorie de la data publicării.

Practic, prin această decizie, toate hotărârile emise de autorităţile locale în acest scop sunt lovite de nulitate. Judecătorii ÎCCJ motivează hotărârea spunând că administraţia publică locală nu are competenţă de reglementare pe procedura de urmat în cazul autovehiculelor parcate neregulamentar. Autoritatea care poate reglementa procedurile este doar Guvernul României.