Liga Națională de Hochei NHL a decis amânarea a nouă meciuri în acest weekend, din cauza restricţiilor sanitare din Canada. Totalul partidelor decalate din cauza covid-19 a ajuns astfel la 90, informează AFP.
Vineri seară, s-au disputat doar patru din cele şapte meciuri programate.
Pauza prevăzută în februarie pentru a le permite jucătorilor să participe la Jocurile Olimpice de la Beijing a fost anulată, astfel încât NHL să programeze atunci confruntările amânate.
Din cauza propagării mai rapide a variantei Omicron a coronavirusului, în Canada accesul la evenimentele sportive este limitat.