5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024 - 6:47
No menu items!

Nevralgia Rusiei. (Ras)Putin mută și câștigă

spot_img

Andi Topala

  • Andi Topală

     

Posibila aderare a Ucrainei la NATO „îngrijorează” Moscova. O spune chiar ministrul de externe rus, Serghei Lavrov. Bine, administrația de la Moscova are o problemă și cu integrarea Ucrainei în Uniunea Europeană, dar tema NATO este una veche și mult mai supărătoare, iar declarația lui Lavrov nu conține un mesaj nou și o dovedesc telegramele Wikileaks.

O corespondență, din 1 februarie 2008, aparținând diplomatului american William Burns, actual adjunct al secretarului de stat al SUA, demonstrează acest lucru. Burns, pe atunci subsecretar de stat pentru afaceri politice, spunea că Rusia se opune cu vehemență planului NATO de extindere în Ucraina, iar mesajul era dat de… Serghei Lavrov, care avea atunci aceeași funcție. Rusia privea expansiunea NATO în Est ca pe o amenințare militară, iar oficialii de la Moscova o priveau ca pe o problemă „emoțională și nevralgică”. SUA și mai-marii Europei au dat de înțeles că expansiunea lor până aproape de Rusia reprezintă „interese legitime” în zonă, iar ministrul Serghei Lavrov a replicat că nu ar fi nici o problemă în intenția fiecărui stat să-și aleagă ce structuri politico-militare vor, dar trebuie să țină cont și de impactul asupra vecinilor. Pe principiul „fă ce vrei, dar cum vreau eu”.

Rusia este îngrijorată, deci, de cel puțin șase ani, iar stagnarea procesului de expansiune a NATO în Ucraina nu exprimă decât circumspecția de care au dat dovadă americanii pentru a nu crea tensiuni în zonă. Nu de alta, dar și populația Ucrainei a fost și este împărțită în două tabere în această chestiune, iar un război civil nu ar fi fost de bun augur. Numai că războiul a început deja, comandat și dirijat de la Moscova, poate ca o mutare în avans pe tabla de șah, ca un răspuns anticipat al lui Putin în privința extinderii NATO. Deci zarurile au fost aruncate, așteptăm mutarea adversarului.

De fapt, ca să merg și mai departe cu presupunerile, aș putea specula scenariul următor: Putin a luat-o înaintea NATO prin anexarea Crimeei și agresiunea față de Ucraina, pentru că, dacă Alianța Nord-Atlantică se extindea de acum câțiva ani în zonă, o eventuală intervenție armată a liderului de la Kremlin putea fi privită și tratată conform… Tratatului – răspuns militar pentru un membru atacat. Din punctul meu de vedere, (Ras)Putin a mutat inteligent, mai bine decât Kasparov, ținându-i acum în șah pe „dușmani”. Dar și periculos.