Actriţa Emma Roberts s-a logodit cu iubitul ei, Evan Peters, alături de care joacă în serialul de televiziune „American Horror Story”, scrie people.com.
Evan Peters, în vârstă de 26 de ani, a cerut-o în căsătorie pe Emma Roberts, în vârstă de 22 de ani, la New York, în timpul sărbătorilor de iarnă, oferindu-i un inel de logodnă din aur galben decorat cu un diamante.
Emma Roberts şi Evan Peters au o relaţie care a început în 2012.
Actriţa a fost arestată în iulie 2012, după ce l-a atacat pe iubitul ei într-o cameră de hotel din Montreal. Potrivit tmz.com, Emma Roberts i-ar fi spart nasul iubitului ei. Nepoata Juliei Roberts a fost eliberată câteva ore mai târziu, având în vedere că iubitul ei nu a vrut să depună o plângere în acest sens.
C.A.