2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 7:15
No menu items!

Neonaziştii europeni l-au aniversat pe Hitler în Alsacia, sub pretextul unei „petreceri private”

spot_img

O carte despre întoarcerea lui Hitler, cea mai vândută în Germania

Peste 200 de simpatizanţi nazişti au participat, de Paşte, în Alsacia, în estul Franţei, la o „petrecere privată” cu ocazia celei de-a 125-a aniversări de la naşterea dictatorului nazist Adolf Hitler.

Potrivit presei franceze, care citează surse din cadrul Jandarmeriei, cele peste 200 de persoane – printre care cetăţeni din Franţa, Germania, şi Italia  – au participat la reuniunea cu „caracter neonazist” organizată într-o clădire închiriată special pentru acest eveniment în satul Oltingue, situat în apropiere de frontiera elveţiană şi germană.

Reuniunea fost organizată înaintea celei de-a 125-a aniversări de la naşterea dictatorului nazist, la 20 aprilie 1889.

Organizatorii au obţinut aprobarea primăriei din acest sat cu 700 de locuitori, aflat în apropiere de Basel, pentru închirierea sălii, pentru un eveniment de „aniversare”, fără să ofere detalii suplimentare.

Jandarmii francezi au precizat că, în urma informaţiilor primite de la autorităţile germane şi franceze, au asigurat „prezenţa unor forţe de ordine în Oltingue şi în apropierea clădirii unde a fost organizată petrecerea”, dar fără a desfăşura controale de identitate.

Legal, ar fi fost complicat să anulăm petrecerea. Obiectivul era menţinerea calmului şi a liniştii în sat„, au precizat sursele.

Petrecerea a fost anunţată cu mai multe luni înainte, în special pe Internet.

R.D.