1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:45
No menu items!

Nelu Tătaru, despre testările COVID-19 din România: Un test negativ nu înlocuiește măsurile de precauție

spot_img

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a afirmat, duminică, la B1 TV că există 57 de punct de testare COVID-19 îm România, dar că există numeroase motive pentru care pot apărea erori în cele aproximativ 4700 de rezultate zilnice. Jurnaliștii stiripesurse.ro au urmărit intevenția televizată a oficialului care a relatat despre extinderea categoriilor de persoane care se pot testa, inclusiv a asimptomaticilor din rândul personalului medical și îngrijitorilor din instituțiile oncologice, căminele de bătrâni.

„În acest moment avem 57 de puncte de testare, cu o capacitate a aparatelor de aproape 6.200 de teste. În acest moment se testează – și avem rezultatul – la 4.700, 4.800 de teste pe zi. Țin să menționez că nu numai aparatul contează, contează și manopera, și partea umană care lucrează pe aceste aparate. Avem foarte multe din aceste 57 de locuri unde aparatul a venit recent, sunt specialiști care poate n-au mai lucrat de mult sau n-au lucrat pe aceste aparate. Trebuie instruiți și trebuie o perioadă de rutină. Am extins, în acest sens, și numărul persoanelor care se vor testa, inclusiv personal medical care a avut contact – chiar dacă a fost protejat – la a șasea, a șaptea zi va fi testat, chiar fiind și asimptomatic, precum și cel instituționalizat, personalul de îngrijire din căminele de bătrâni, femeile gravide care ies din izolare sau carantină, cei din instituțiile oncologice, persoanele care sunt eligibile pentru transplant. Sunt multe categorii la care am extins și avem și o evaluare suplimentară în acest moment”.

Întrebat dacă face față sistemul de testare prevederilor din noul protocol, ministrul Sănătății a precizat: „Atât timp cât vom vedea că avem rezultatele acestor testări în aceeași zi sau maxim în 24 de ore, atunci putem spune că capacitatea de testare este suficientă. Dacă nu, va trebui să mai suplimentăm. Un test negativ nu ne spune că nu putem avea sau că nu vom avea boala. Un test negativ nu înlocuiește acele măsuri de precauție”.

„Până va trece această pandemie, voi fi în teritoriu, alături de colegii mei din corpul medical, dar și alături de populația civilă, pentru a monitoriza exact ce se întâmplă, mai ales în zonele de focar maxim”, dă asigurări Nelu Tătaru.

Întrebat ce le transmite românilor izolați în case, unde vor rămâne probabil până la expirarea stării de urgență – ce a fost prelungită, marți, de președintele Iohannis, Nelu Tătaru a declarat: „În primul rând, le mulțumesc că au înțeles mesajul, că au înțeles restricția, că au înțeles momentul prin care trecem. Le mulțumesc, în același timp, fraților mei din corpul medical, care au înțeles și ei, la rândul lor, momentul, chiar dacă am început într-o perioadă de frică, teamă sau neîncredere. Suntem într-un moment care reprezintă pentru noi, ca popor, o mare provocare. Suntem într-un moment în care chiar dacă vedem că ziua s-a mărit, afară este frumos, trecem prin cele mai importante sărbători creștinești. Este un moment care ne pregătește pentru viitorul acestei națiuni. Suntem într-un moment în care chiar dacă avem restricția, să facem în continuare aceste sărbători în casă, în familia restrânsă, pentru a putea fi la anul într-o familie lărgită, cu cei apropiați, să ne bucurăm de viață”.