2.2 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 22:28
No menu items!

Nelu Tătaru, acuzat că a pus director de spital un „fost chelner”, membru PNL. FOTO

spot_img

Ministrul sănătății, Nelu Tătaru, este acuzat că a numit la conducerea unui spital din județul Alba un contabil, care ar fi lucrat ca șef de sală la restaurant, potrivit primarului din Câmpeni, Călin Andreș.

Primarul din orașul Câmpeni, Călin Andreş, fost primar liberal până la alegerile din 2016, când a câștigat un nou mandat, dar din partea PSD, se declară revoltat de numirea unui „fost chelner” în funcţia de manager interimar al Spitalului Orăşenesc şi cere ministrului sănătăţii, Nelu Tătaru, să revină „de urgenţă” asupra deciziei, avertizând că nici medicii unităţii nu sunt de acord cu noua numire.

Călin Andreş a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX că propunerea pentru noul manager al spitalului a fost făcută de preşedintele PNL Câmpeni.

„Sunt revoltat de numirea făcută de ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, pentru funcţia de manager al Spitalului Orăşenesc Câmpeni. În luna ianuarie a fost numit un manager interimar competent, Călin Ilie Bodea, şi i-am cerut ministrului să îi prelungească mandatul cu trei luni, dar acesta nu a ţinut cont de propunerea mea şi l-a numit, vineri, pe Valentin Gog, la propunerea preşedintelui PNL Câmpeni. Nu ştiu ce îl recomandă pe noul manager, a fost chelner şi în ultima perioadă şef de sală la un restaurant din oraş. Îi cer ministrului Sănătăţii să revină, de urgenţă, asupra acestei numiri şi să îl numească pe Bodea”, a spus Andreş.

Edilul susţine că Valentin Gog nu a lucrat pe partea economică decât din postura de şef de sală la nunţi, botezuri şi înmormântări şi este specialist în numărarea porţiilor de mâncare, în timp ce a conduce un spital este cu totul altceva.

„Să lucrezi cu medici, să-i coordonezi, să conduci un spital cu 200 de angajaţi, unde nu sunt infecţii, în această perioadă de epidemie nu e totuna cu sala unui restaurant. Deja medicii au început să se solidarizeze cu dl. Bodea şi nu sunt de acord cu schimbarea acestuia”, a mai spus primarul din Câmpeni.

Andreş a precizat că, în comparaţie cu Gog, Călin Ilie Bodea a mai fost manager la Spitalul de Boli Cronice din Câmpeni, a lucrat ca inginer de mină, a fost secretar de stat la Ministerul Economiei, iar de la numirea sa în fruntea Spitalului Orăşenesc Câmpeni unitatea funcţionează bine.

Ilie Călin Bodea a fost secretar de stat în Guvernul Dăncilă la Ministerul Economiei, iar în 8 noiembrie 2019 a fost demis de premierul Ludovic Orban, în valul de peste 50 de secretari de stat demiși.