1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:01
No menu items!

Nelu Ploieșteanu a murit. Artistul fusese infectat cu Covid-19

spot_img

Nelu Ploieşteanu, unul dintre cei mai cunoscuți interpreți de muzică lăutărească din România, a murit.  El se afla în stare gravă la spital, după ce s-a infectat cu Covid-19.

Anunțul a fost făcut, vineri dimineață, de prietenii acestuia pe rețelele de socializare.

”Speram să nu primesc niciodată vestea asta… Drum bun, nea Nelu! Să te ierte bunul Dumnezeu și să-ți odihnească sufletul în Rai!”, a scris Mara Bănică pe Facebook.

Artistul, în vârstă de 70 de ani, se afla internat la Spitalul Floreasca din Capitală încă de la jumătatea lunii martie.

În tot aceste timp, medicii au fost extrem de rezervați în ceea ce privește evoluția stării sale de sănătate, cu atât mai mult cu cât artistul se confrunta cu probleme mari la plămâni, dar și la inimă.

Ion Dumitrache s-a născut pe data 16 decembrie 1950 în Ciorani, Prahova.

Cunoscut cu numele de scenă Nelu Ploieșteanu, a fost unul dintre cei mai cunoscuți interpreți de muzică lăutărească din România.

Muncea de la 18 ani, când a început să cânte în satul natal și când i-a murit tatăl. Cu timpul a învățat să cânte și la pian și la acordeon.