2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:35
No menu items!

Nelu Iordache mai pierde două contracte pentru reabilitarea de drumuri

spot_img

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a transmis marți firmei Romstrade, deținută de omul de afaceri Nelu Iordache, înştiinţările de reziliere pentru alte două contracte. Unul dintre acestea viza modernizarea DN5 (Bucureşti – Adunaţii Copăceni), iar celălalat construcţia variantei de ocolire Caracal.

Printre motivele invocate de oficialii CNADNR pentru rezilierea contractelor se numără progresul redus al lucrărilor şi nerespectarea termenelor asumate.

Contractul de modernizare a DN5, pe o distanţă de 11,6 kilometri, a fost semnat în martie 2011, iar cel de-al doilea a fost încheiat la finele lunii ianuarie a anului trecut.

„Decizia de transmitere a înştiinţărilor de reziliere a fost luată ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către antreprenor, respectiv progresul fizic realizat redus faţă de progresul fizic planificat, neîndeplinirea notificării de remediere referitoare la recuperarea întârzierilor şi nerespectarea angajamentului ferm de recuperare a acestor întârzieri, nerespectarea termenelor asumate cu privire la îndeplinirea punctelor de referinţă din contract şi imposibilitatea de a-şi îndeplini obligaţiile contractuale şi de a finaliza toate lucrările până la expirarea duratei de execuţie a lucrărilor”, se arată într-un comunicat al CNADNR.

Recent, Compania de Drumuri a reziliat alte două contracte încheiate cu asocieri din care făcea parte Romstrade, pentru construirea primului tronson al autostrăzii Nădlac-Arad şi pentru reabilitarea unui tronson al DN6, Alexandria-Craiova.

Omul de afaceri Nelu Iordache a fost reţinut sâmbătă de DNA într-un dosar în care este cercetat pentru deturnarea a 25 de milioane de lei din banii pentru construirea autostrăzii Nădlac-Arad, delapidare, fals în înscrisuri şi spălare de bani, şi a fost arestat preventiv, duminică, de Tribunalul Bucureşti. Decizia instanţei nu este însă definitivă și poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.

R.D.