1.7 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 9:25
No menu items!

Negocierile pentru Oltchim continuă cu pași lenți

spot_img

Negocierile dintre reprezentanţii Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, ai lui Dan Diaconescu şi ai sindicatelor pentru semnarea contractului de vânzare cumpărare a acţiunilor Oltchim au continuat, vineri, la Ministerul Economiei.

Cei prezenți la negocieri nu au reuşit să ajungă la un acord scris asupra principalelor  puncte în litigiu, cum ar fi plata salariilor angajaţilor, preluarea Arpechim sau situaţia datoriilor Oltchim.

”În acest contract, pentru 80% dintre puncte, care nu sunt foarte importante, toată lumea este de acord. Pentru 20% dintre puncte, cele importante, deocamdată nu avem prevederi în contract cu care toate părţile să fie de accord”, a declarat avocatul Daniel Fenechiu, vineri, înainte de reluarea negocierilor.

Reprezentantul lui Dan Diaconescu nu a dat, însă, informații dacă Dan Diaconescu are sa nu cele 45 milioane euro pentru cumpărarea combinatului. Avocatul a declarat, însă, că îl crede pe clientul său când spune că deţine banii necesari, ‘fie din împrumuturi/sume atrase, fie din resurse proprii’.

Prezent la negocieri, preşedintele Sindicatului Liber Oltchim, Mihai Diculoiu, a declarat că cele trei părţi au ajuns la un acord în privinţa solicitărilor angajaţilor, respectiv acordarea salariilor restante înainte de semnarea contractului şi repornirea combinatului.