4.8 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 19:10
No menu items!

Negocierile lui Băsescu cu FMI, un eșec. Acciza de 7 eurocenți pe litrul de carburanți rămâne

spot_img

Deși Traian Băsescu anunța, inclusiv duminică, că va semna scrisoarea cu FMI doar dacă acciza de 7 eurocenţi la benzină nu va fi specificată în document, FMI nu renunță. Luni, reprezentanții Fondului le-au transmis liderilor PDL că nu se pune problema renunţării la acciza de 7 eurocenţi la carburanţi.

„Supriza” a fost anunțată de președintele PDL Vasile Blaga. Acesta a precizat că a aflat de la reprezentanţii FMI, Comisiei Europene şi ai Băncii Mondiale că nu se pune problema eliminării taxei de 7 eurocenţi pe combustibil.

Am aflat de asemenea că nici nu se pune problema eliminării taxei de 7 eurocenţi pe litrul de combustibil cu care noi nu suntem de acord. Ei au spus foarte clar: e prinsă în buget, lucrurile sunt prinse în buget, Codul fiscal este în vigoare, doar a fost amânată (la motorină – n.r.) pe parcursul a trei luni de zile.

Vasile Blaga

președinte PDL

Blaga a arătat, într-o conferinţă de presă, că democrat-liberalii au înaintat o scrisoare în care au pus o serie de întrebări faţă de modul în care decurg discuţiile cu Guvernul şi au propus o serie de soluţii la problemele economice şi sociale ale României.

Am avut o discuţie cu reprezentanţii FMI, ai Comisiei Europene şi ai Băncii Mondiale, le-am ascultat punctele de vedere, le-am înaintat o scrisoare în care am pus o serie de întrebări faţă de modul în care decurg discuţiile cu Guvernul României şi, desigur, am şi propus o serie de soluţii pe care noi le vedem la rezolvarea problemelor economice şi sociale. PDL susţine un acord cu FMI. În acelaşi timp, le-am spus şi domniilor lor că privim cu toată atenţia semnarea acestui acord în interiorul unui stat de drept, ţinând cont de declaraţiile premierului care spunea că va pune în practică, va aplica o scrisoare de intenţie chiar dacă nu va semna preşedintele, ori niciodată preşedintele României nici înainte de 1990 şi nici după, indiferent cine a fost, nu a semnat o astfel scrisoare de intenţie, ele au fost semnate doar de miniştrii de Finanţe şi de guvernatorul BNR.

Vasile Blaga

președinte PDL

Blaga a mai precizat că democrat-liberalii le-au transmis reprezentanților FMI că nu sunt de acord cu liberalizarea pieţei gazelor naturale și că acordul nu a reuşit în niciun fel să impulsioneze Guvernul României în ceea ce priveşte managementul privat al companiilor de stat.

R.D.