-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:46
No menu items!

Negocieri PNL PSD. „Cartoful fierbinte” SIIJ, pus deoparte. Programul de guvernare va conține „respectarea condițiilor MCV”

spot_img

Desființarea sau nu a Secției Speciale de Investigare a Magistraților, „punctul nevralgic” al neînțelegerilor rămase din programul de guvernare PNL PSD a fost rezolvată politic. Astfel, în programul de guvernare se va trece că țara noastră „respectă condițiile MCV”, o cale de a mai trage de timp până când noul ministru al Justiției ar urma să ia o decizie, după ce va cere din nou un aviz Comisiei de la Veneția.

Cele trei variante care au fost luate în calcul la negocierile de luni după-amiază, privind Justiția, au fost trecerea SIIJ în subordineaDNA, trecerea Secției și mutarea dosarelor la Parchetul General, sub o altă Secție, sau amânarea acestor discuții până la un nou aviz al Comisiei de la Veneția.

Aceasta din urmă ar fi soluția cu care PNL și PSD au fost de acord, astfel că SIIJ nu se desființează, practic, ci decizia va fi luată de viitorul ministru al Justiției, atunci când va avea un nou aviz al Comisiei. Decizia va trebui însă să fie asumată și în Parlament, deoarece pentru desființarea acestei Secții Speciale este nevoie de votul majorității aleșilor.

Ca urmare, în noul program de guvernare se va trece „respectarea condițiilor MCV”, sintagmă care nu spune clar dacă SIIJ va fi desființată sau nu.

Marilena Nedelcu