8.3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024 - 16:21
No menu items!

Negocieri pentru 2024. Liste comune PSD-PNL? Ciolacu: Eu aș merge și la Comisia Europeană să avem candidat comun

spot_img

Marcel Ciolacu a confirmat, marți, informațiile apărute pe surse politice conform cărora PSD și PNL poartă negocieri secrete pentru liste comune la cele patru rânduri de alegeri de anul viitor. Jurnaliștii de la Libertatea au scris chiar că cele două partide ar vrea să constituie „Blocul democratic”, cu care să câștige toate scrutinurile din 2024 – europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale.

Șeful PSD a declarat, marți, că se negociază cu PNL liste comune la alegerile din 2024, argumentul fiind că ”eu fac politică”. Întrebat de jurnaliști dacă se pune problema ca la alegerile prezidențiale fiecare partid să meargă cu propriul candidat, Ciolacu a răspuns în glumă, spunând că ”eu aș merge și la Comisia Europeană să avem candidat comun”.

”Normal că există discuții pentru liste comune, facem politică. PSD și PNL guvernează împreună. Nu aș vrea să vă aduc aminte cum arăta situația când a intrat PSD la guvernare. Eram în plină criză socială și era o incoerență guvernamentală acută. Nu aș vrea să-i supăr pe colegii mei de la PNL, dar acesta este adevărul. Lucrez cu domnul Mircea Fechet (PNL) excelent. Toate autoritățile, toți constructorii și CNAIR și toți îl laudă și spun cât este de implicat. Lucrurile funcționează, dar trebuie uneori să spunem și lucrurilor pe nume”, a mai spus Marcel Ciolacu.

PSD și PNL au discuții confidențiale intense pentru constituirea unui „Bloc democratic”, creat în contrapondere la ascensiunea AUR, pe care o caracterizează drept populistă. Miza „Blocului democratic” o reprezintă câștigarea tuturor alegerilor din 2024 – europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale. „Strategia va fi blocarea mișcărilor naționaliste și extremiste”, au dezvăluit pentru Libertatea surse care participă la negocierile dintre PSD și PNL.

M. Nedelcu