4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 18:22
No menu items!

„Rămânem în stradă!”. Negocieri eșuate la Guvern. Transportatorii şi fermierii continuă protestul

spot_img

Transportatorii şi agricultorii care au participat la discuţiile cu premierul Marcel Ciolacu au anunţat, la finalul întâlnirii, că protestul va continua.

”În urma întâlnirii cu primul ministru al României şi prezentarea problemelor pe care le avem, am primit promisiuni verbale că vor fi înfiinţate grupuri de lucru cu ministerele de resort şi instituţiile implicate în problemele noastre, începând de luni, 15.01.2024.

Decizia de a continua protestul aparţine fiecăruia care este în stradă. Noi personal am hotărât că vom rămâne în stradă”, au anunţat participanţii la întâlnirea cu premierul Marcel Ciolacu, la finalul acesteia.

Protestatarii au precizat că au prezentat premierului o listă cu 40 de revendicări.

Guvernul a anunțat  că „a fost stabilit un calendar strâns de întâlniri punctuale cu ministerele și instituțiile” care pot rezolva anumite „aspecte discutate în cadrul întâlnirii” dintre premierul Marcel Ciolacu și protestatari. Astfel, luni, 15 ianuarie, se va reuni primul grup de lucru pe problematica agriculturii. Marți, 16 ianuarie, va avea loc o întâlnire pe problematica transporturilor, iar miercuri, 17 ianuarie, va avea loc grupul de lucru pe problematica asigurărilor de răspundere civilă auto.

„Şi noi, la Guvern, şi dumneavoastră, ne dorim ca lucrurile să meargă cât mai eficient. Din partea Guvernului avem toată deschiderea să găsim soluţiile potrivite, corecte şi aplicabile. Pentru asta, după ce am centralizat doleanţele, trebuie să găsim soluţiile, în grupuri de lucru din care să facă parte toţi cei care cunosc în detaliu fiecare nemulţumire semnalată”, a transmis premierul Marcel Ciolacu.

Din partea Guvernului, alături de premierul Marcel Ciolacu, la întâlnire au participat vicepremierul Marian Neacşu, şeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, şi reprezentanţi ai Cancelariei Prim-Ministrului.

                                                                                                          Adina Bucur Silav