Originea savuroaselor nectarinelor rămâne un mister, deşi au fost descoperite texte vechi chinezeşti şi greceşti, care descriu fructele ca fiind aduse din Asia Centrală.
Rude cu piersica, fructele gustoase şi aromate au strămoş comun şi multiple proprietăţi terapeutice. Erau cultivate de persani şi foarte apreciate de greci şi romani, care le aduceau cu mari eforturi din coloniile asiatice.
Împăratul roman Pompei a avut cele mai întinse livezi de piersici şi nectarini, de care se ocupa personal. Prima descriere amănunţită a unei nectarine apare într-un text francez din secolul al şaisprezecelea, în care fructul este numit „brugnon”.
După 1600, în Anglia, se cultivau deja peste şase soiuri de nectarine. Spaniolii au dus nectarine şi în Lumea Nouă a Americilor, iar, astăzi, Statele Unite au, în California, cel mai mare producător din lume, cu peste o sută cincizeci de soiuri diferite.
Prin conţinutul important de vitamine şi minerale, consumul de nectarine are nenumărate beneficii: întăreşte sistemul imunitar, reglează nivelul colesterolului în sânge, scade tensiunea arterială, împiedică procesul de distrugere a celulelor şi previne deshidratarea.
Nectarinele au multiple proprietăţi antioxidante şi terapeutice, fiind benefice pentru hipertensivi, previn cancerul, sunt recomandate persoanelor care suferă de gută şi boli inflamatorii.
Roxana Mera