-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:43
No menu items!

Nectarine din Turcia, pline de pesticide, vândute în magazinele Penny

spot_img

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a retras de la comercializare fructe din Turcia, respectiv „nectarine cu pulpă galbenă”, din cauza depăşirii nivelului de pesticide, respectiv a substanţei Imidacloprid, potrivit unui comunicat al ANPC.

Inspectorii ANPC au prelevat, în urma extinderii verificărilor desfăşurate la nivel naţional, la marile lanţuri de retail, probe de fructe şi legume din import, pentru a fi analizat la laborator nivelul de substanţe pe care acestea le pot conţine şi care pot fi dăunătoare consumatorilor.

Potrivit acestora, produsul denumit „nectarine cu pulpă galbenă”, importat din Turcia, a fost comercializat de lanțul de magazine Penny.

„Astfel, până în acest moment, Laboratorul ICA a finalizat raportul de încercare nr. 11237701-parţial, pentru produsul denumit „nectarine cu pulpă galbenă”, importat din Turcia, prelevat de la operatorul economic SC Rewe Romania SRL, administratorul lanţului de magazine Penny. Drept urmare, în data de 25 septembrie 2024, ora 17:00, a fost emis Formularul de notificare obligatorie privind retragerea/rechemarea produselor alimentare de origine nonanimală cu privire la produsul testat – „nectarine cu pulpă galbenă” -, motivul descris fiind „depăşirea nivelului pesticide”, respectiv a substanţei Imidacloprid. Acesta, conform documentului elaborat de laborator înregistra o valoare de 0,128 mg/kg produs, faţă de valoarea maximă admisă de 0,01 mg/kg produs. Măsura luată de către operatorul economic, în conformitate cu informarea transmisă este de „retragere de la comercializare” a lotului „239080924090_48-194/L3702″, distribuitor SC Deco Frucht SRL, din care eşantionul prelevat făcea parte”, se menţionează în comunicat, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, cantitatea aflată la comercializare, din acest produs, declarată de către operatorul economic, la momentul controlului, era de 24,55 kg.

„Este absolut inacceptabil ca produsele importate, precum aceste nectarine din Turcia, să fie comercializate în România având un nivel de pesticide atât de ridicat. Asemenea practici pot pune în pericol sănătatea oamenilor. ANPC va continua să ia măsuri drastice ori de câte ori descoperă astfel de nereguli. Solicităm tuturor importatorilor şi retailerilor să îşi revizuiască cu stricteţe lanţurile de aprovizionare, pentru a evita expunerea consumatorilor la astfel de produse”, a afirmat Sebastian Hotca, preşedinte interimar al ANPC.

Autoritatea a transmis formularul de notificare către ANSVSA, instituţie competentă pentru a realiza o alertă referitoare la acest produs în SRAF – sistemul European de alertă pentru produse alimentare.

„Vom reveni cu informaţii pe măsură ce se vor finaliza şi celelalte analize”, se mai precizează în comunicat.

D.Constantin