Meteorologii anunță vreme călduroasă în perioada 12 – 25 iulie. Potrivit prognozei ANM, vor exista şi perioade cu averse locale. Meteorologii anunță temperaturi maxime care vor depăși 39 de grade în anumite regiuni. Vor fi și ploi de vară, dar de scurtă durată.
În Banat, vremea va fi caniculară în primele zile, când se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse, în medie, între 34 şi 38 de grade şi vor fi minime nocturne situate în jurul a 20 de grade. Ulterior, valorile termice vor marca o scădere şi vremea se va răcori, astfel încât, în intervalul 16 – 25 iulie, maximele termice vor fi cuprinse între 28 şi 31 de grade şi temperaturile minime se vor situa în jurul valorii de 17 grade, în medie regională. Începând cu data de 15 iulie, vor fi ploi de scurtă durată în fiecare zi, dar probabilitatea pentru averse pe arii mai extinse şi mai însemnate cantitativ va fi ridicată în intervalul 15 – 17 iulie.
În regiunea Crişanei, în primele trei zile ale intervalului de prognoză vremea va fi călduroasă, caniculară la câmpie îndeosebi pe 14 iulie, apoi valorile termice vor scădea treptat şi, între 16 şi 25 iulie, vor fi temperaturi maxime de 28 – 30 de grade, în medie. Regimul termic nocturn va avea o evoluţie asemănătoare, fiind caracterizat de minime ridicate în primele nopţi, când se vor înregistra 18 – 20 de grade şi mai scăzute, spre 17 grade, în intervalul 17 – 25 iulie. Între 15 şi 17 iulie ploile se vor semnala pe arii extinse şi vor fi mai însemnate cantitativ, dar şi în intervalul 18 – 25 iulie probabilitatea pentru ploi de scurtă durată se va menţine ridicată.
În Transilvania, vremea va fi călduroasă în primele zile ale intervalului de prognoză, iar temperaturile diurne vor fi cuprinse, în medie, între 31 şi 34 de grade, în timp ce minimele nocturne vor fi de 15 – 17 grade. Ulterior, vremea se va răcori, astfel încât, între 16 şi 25 iulie, maximele diurne se vor situa în jurul unei valori medii de 28 de grade, iar temperaturile minime vor fi de 15 – 16 grade. Ploi pe arii extinse şi local mai însemnate cantitativ se vor semnala în intervalul 15 – 20 iulie, apoi doar izolat vor mai fi ploi de scurtă durată.
În Maramureş, prima săptămână a intervalului de prognoză va debuta cu o vreme călduroasă, izolat caniculară pe 14 iulie, când media regională a temperaturilor maxime va fi de 35 de grade. Ulterior, vremea se va răcori, iar maximele diurne se vor situa, în medie, între 27 şi 29 de grade în intervalul 16 – 25 iulie. Temperaturile minime vor creşte de la 16 până la 19 grade în intervalul 12 – 15 iulie, apoi vor scădea şi, până la finalul celei de a doua săptămâni, se vor situa în jurul valorii de 16 grade. Vor fi ploi pe arii extinse şi însemnate cantitativ pe 15 şi 16 iulie, dar şi în următoarele zile probabilitatea pentru ploi de scurtă durată va fi ridicată.
În Moldova, în prima săptămână, vremea va fi călduroasă, local caniculară la câmpie în perioada 15-17 iulie, cu maxime termice medii de 31 – 34 de grade, în timp ce în intervalul 19 – 25 iulie, temperaturile diurne se vor situa în medie în jurul valorii de 30 de grade. Minimele termice vor avea variaţii nesemnificative şi vor fi cuprinse în medie între 17 şi 20 de grade, cu cele mai ridicate valori în nopţile din perioada 15 – 19 iulie. Averse cu caracter local se vor semnala în intervalul 17 – 20 iulie, dar ploi izolate, de scurtă durată pot apărea pe arii restrânse şi în celelalte zile, cu precădere în cursul după-amiezelor.
În Dobrogea, de-a lungul celor două săptămâni de prognoză, valorile termice nu vor avea variaţii importante, astfel că se vor înregistra maxime medii de 29 – 31 de grade, ce vor caracteriza o vreme călduroasă în partea continentală a regiunii şi minime medii în general de 19 – 21 de grade, cu cele mai ridicate valori în zona de litoral.
Regimul pluviometric va fi în general deficitar, averse locale vor fi posibile în 12 şi 13 iulie, precum şi în perioada 18 – 22 iulie.
În Muntenia, valorile termice diurne vor fi în creştere uşoară şi treptată în primele zile, astfel încât în 14 şi 15 iulie media maximelor va ajunge la 34 – 35 de grade, ceea ce va caracteriza o vreme local caniculară. După acel interval, tendinţa ar fi de scădere a temperaturilor maxime spre o medie de 30 – 32 de grade, adică o vreme călduroasă. Minimele termice vor avea variaţii nesemnificative şi vor fi cuprinse în medie între 17 şi 20 de grade. Averse se vor semnala pe arii mai extinse în perioada 16 – 21 iulie, când vor putea fi izolat şi însemnate cantitativ, dar ploi de scurtă durată pot apărea pe arii restrânse şi în restul intervalului, cu precădere în cursul după-amiezelor.
În Oltenia, până în data de 15 iulie, valorile termice diurne vor fi în creştere treptată şi va fi caniculă, astfel că media maximelor va fi de 34 – 36 de grade, după care temperaturile maxime vor scădea spre medii de 30 – 31 de grade, ceea ce va caracteriza totuşi o vreme călduroasă. Minimele termice vor avea variaţii nesemnificative şi vor fi cuprinse în medie între 17 şi 20 de grade, cu cele mai ridicate valori în nopţile din perioada 14 – 16 iulie. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în perioada 15 – 21 iulie, când pe arii extinse se vor semnala averse, local însemnate cantitativ, dar ploi în general slabe pot apărea pe arii restrânse şi în ultimele zile ale intervalului.
La munte, în primele zile ale intervalului vremea va deveni caldă, cu o medie a maximelor ce va creşte până spre 23 – 24 de grade (în zilele de 14 şi 15 iulie), iar cea a minimelor spre 15 – 16 grade. Regimul termic se va menţine apoi constant, media valorilor termice diurne se va situa în jurul valorii de 20 de grade, iar cea a celor nocturne la 12 grade. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în cea mai mare parte a intervalului, dar mai ales începând cu data de 15 iulie, când pe arii extinse se vor semnala averse, local însemnate cantitativ.