1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 12:53
No menu items!

Naufragiu în largul Malaysiei: 66 de persoane sunt date dispărute

spot_img

Un vas de lemn cu 97 de indonezieni la bord s-a scufundat la sosire în portul Klang

naufragiu

Un număr de 66 de persoane sunt date dispărute după ce un vas care transporta imigranţi clandestini indonezieni a naufragiat, miercuri, în apropierea coastei de vest a Malaysiei, a anunţat un oficial al poliţiei maritime din această ţară din Asia de Sud-Est, relatează AFP.

„Un vas de lemn cu 97 de indonezieni la bord s-a scufundat la sosire în portul Klang, în apropiere de Banting”, a declarat pentru AFP Mohamad Zuhri, purtătorul de cuvânt al Agenţiei malaysiene a poliţiei maritime, adăugând că 31 de persoane au fost salvate.

 „Indonezienii erau pe punctul de a intra ilegal în Malaysia traversând strâmtoarea Malacca”, a adăugat el.

 Vasul s-a scufundat în cursul nopţii de marţi spre miercuri, a precizat oficialul, fără să fie în măsură să ofere detalii despre cauzele producerii accidentului şi capacitatea ambarcaţiunii.

Autorităţile malaysiene au anunţat că un elicopter şi cinci nave au fost mobilizate pentru efectuarea operaţiunilor de căutare a supravieţuitorilor.

D.M.