4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 19:45
No menu items!

NATO a început cel mai mare exerciţiu de la Războiul Rece încoace, Steadfast Defender 2024

spot_img

Exerciţiul militar „Steadfast Defender”, cea mai mare simulare de război organizată de Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) de la sfârşitul Războiului Rece, a început miercuri la Norfolk, în Virginia, Statele Unite, odată cu plecarea USS Gunston Hall, o navă americană de transport şi debarcare, care a părăsit miercuri portul pentru o traversare a Atlanticului către Europa, a anunţat alianţa militară într-un comunicat.

USS Gunston Hall va fi urmată de o navă canadiană înainte de sfârşitul lunii, a precizat NATO.

Exerciţiul „Steadfast Defender 24”, care va implica până la 90.000 de soldaţi de pe ambele maluri ale Atlanticului, este menit, printre altele, să testeze capacitatea Alianţei de a mobiliza şi transporta rapid trupe americane pentru „a consolida apărarea Europei”, potrivit comunicatului NATO.

Aceste manevre, care se vor întinde pe parcursul mai multor luni, până în mai, de la Atlantic până la flancul estic al NATO, vor lua forma unui scenariu de război împotriva unui „adversar de dimensiuni comparabile”, potrivit terminologiei Alianţei, care se referă, fără să o numească, la Rusia, a cărei ofensivă de amploare în Ucraina a început în urmă cu aproape doi ani.

La exerciţiu vor participa peste 50 de nave, de la portavioane la distrugătoare, precum şi peste 80 de avioane de luptă, elicoptere şi drone şi cel puţin 1.100 de vehicule de luptă, inclusiv 133 de tancuri şi 533 de vehicule de luptă de infanterie, menţionează Reuters.

Exerciţiile vor fi un prilej pentru a repeta executarea de către NATO a planurilor sale regionale, primele planuri de apărare pe care alianţa le-a elaborat în ultimele decenii, care detaliază modul în care ar răspunde la un atac rusesc.

 

Chiar dacă NATO nu a menţionat Rusia explicit, documentul său strategic de top identifică Rusia ca fiind cea mai semnificativă şi directă ameninţare la adresa securităţii membrilor NATO.

Exerciţiul vine într-un moment important, după ce invazia Rusiei în Ucraina a declanşat cel mai sângeros război pe teritoriul european din ultimii peste 70 de ani.

Amploarea exerciţiilor NATO Steadfast Defender 2024 marchează o „întoarcere irevocabilă” a alianţei la manevrele din timpul Războiului Rece, a comentat ministrul adjunct de externe al Rusiei, Aleksandr Gruşko, pentru agenţia de ştiri de stat RIA, în declaraţii publicate duminică.

R. Dan