-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:48
No menu items!

Natalitatea, numărul căsătoriilor, dar şi cel al divorţurilor, în creştere în august

spot_img

mama_copil

Natalitatea şi numărul căsătoriilor au fost, în august, în creştere faţă de iulie, dar şi faţă de a opta lună a anului precedent, acelaşi trend înregistrându-l şi numărul divorţurilor, potrivit datelor făcute publice joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Astfel, în august, numărul de naşteri înregistrate a fost de 19.373, cu 414 mai mare decât cel din iulie şi cu 1.226 peste cel din august 2012, conform sursei citate. Tot în august, a fost scădere numărul deceselor – 18.515, cu 983 mai puţine decât în iulie şi cu 445 mai puţine faţă de august 2012, a mai precizat INS.

„Sporul natural provizoriu a fost pozitiv în august – 858 persoane (născuţii-vii având un excedent faţă de decedaţi), spre deosebire de luna iulie când a fost negativ (539 persoane). Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, înregistrate în luna august a fost de 150 (7,7 copii sub un an la 1000 născuţi-vii), rata fiind în scădere faţă de luna iulie, când a fost de 8,2 copii sub un an la 1000 născuţi-vii. (…) Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, înregistrate în luna august a fost de 150 (7,7 copii sub un an la 1000 născuţi-vii), rata fiind în scădere faţă de luna iulie, când a fost de 8,2 copii sub un an la 1000 născuţi-vii”, arată INS.

Faţă de august 2012, numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat a fost cu 19 mai mare decât cel din august 2012.

La oficiile de stare civilă s-au înregistrat, în august, 22.269 de căsătorii, cu 8.361 mai multe decât în iulie. Numărul căsătoriilor din august 2013 a fost cu 1.247 mai mare şi decât cel din aceeaşi lună a anului precedent.

În creştere a fost şi numărul divorţurilor, însă la un nivel sensibil mai mic decât în cazul căsătoriilor. Astfel, în august 2013, numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive a fost de 2.141, cu 449 mai multe decât în iulie şi cu 551 peste cel din august 2012.

Lucian Mera