2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:20
No menu items!

Nașterea Domnului, din componente PC

spot_img

V-ați imaginat vreodată, voi, fetelor și femeilor, cum ați arăta dacă, în loc de clasicii cercei din perle sau cristale swarovski, v-ați atârna de urechi ceva special, șocant și unicat, realizat cu mare măiestrie din…componente de calculator? Ei bine, dacă ați visat la așa ceva, puteți deja să vă comandați câteva bijuterii tehnice din piulițe, circuite integrate sau CD-uri. Alin Teglaș, designer, actor și compozitor de muzică electronică, este unul dintre puținii artiști care confecționează bijuterii din măruntaiele computerelor.

O lume unicat

Alin s-a născut pe data de 2 noiembrie, 1975, la Zalău, în județul Sălaj. După terminarea liceului, a urmat Facultatea de actorie din cadrul Universității Babeș Boliay, din Cluj-Napoca. Este cunoscut publicului din spectacolele Teatrului Toma Caragiu din Ploiești, Odeon din București  și din cele ale Centrului Național al Dansului. S-a apucat să creeze accesorii din taste şi din piese de calculator dintr-o simplă joacă şi din dorinţa de a recicla. Cu timpul, însă, ideile au continuat să-i vină şi nu a putut să se lase de activitatea care în timp s-a transformat în pasiune. După ce intri în lumea lui, ți-e greu să mai ieși, rămâi fascinat de idei și blocat între virtual și real, între intestinele colorate ale cumputerului, sârmulițe nichelate, strălucioare ca platina, piulițe minuscule și exteriorul, în care mișunăm cu toții, noi, cei obișnuiți. Pasiunea lui pentru bijuteriile unicat, din componente de calculator, datează din anul 2007, de când, împreună cu o bună prietenă, Alin a scris un proiect de teatru și dans care avea la bază conceptul Reduce Reuse Recycle. „Atunci m-am jucat pentru prima oară de-a handmade-ul, mărturisește artistul. De atunci, joaca s-a schimbat, a devenit mai complexă, am lăsat conceptele de-o parte și acum creez ca să șochez. Când ies în oraș, am o geantă în formă de X, special, ca să ies în evidență. Îmi place să fac asta!”

 Mireasa va purta o coroniță din circuite integrate

Cea mai scumpă bijuterie realizată de Alin Teglaș este un pandantiv din piulițe, care face parte din cea de-a treia colecție a artistului IT și costă în jur de 70 de lei. Următorul pandantiv, care va fi cu totul și cu totul din… șaibe, va fi mai greu de realizat. Și mai scump! „Accesoriile din piulițe și șaibe din  această colecție sunt mai dificil de realizat decât celelalte. Durata confecționării depinde de model, complexitate, și poate dura între 30 minute și 2-3 ore. Fac inele, brățări, broșe, pandantive, cercei, magneți de frigider, genți, lămpi, iar în viitorul apropiat  mă voi axa pe sculpturi, mese și scaune.” De unde îi vin ideile lui Alin? Are o imaginație bogată: „Mă pierd printre vise, iar de acolo vin cu noi idei de accesorii. Când mă apuc să le creez e posibil să apară mici dificultăți și erori pe care le penalizez cu …o mică înjurătură. În cele din urmă împac visul cu realitatea și iese ceva grozav. M-am gândit că ar fi foarte nostim să fac niște accesorii pentru o mireasă IT. Nuntașii pot avea în piept, în loc de floricelele alea, câteva șeibuțe strălucitoare sau un circuit integrat, marca Teglaș! Buchetul să fie din CD-uri, coronița la fel. Mi-ar plăcea chiar să amenajez spațiul pentru nuntă, cu lămpi și instalații, cu muzică, evident, electronică. Poate citește reportajul acesta vreo mireasă nonconformistă și are chef de ceva mai ciudat pentru nunta ei. Eu îi stau la dispoziție!”

Cei trei Magi de la Răsărit

 na dintre cele mai apreciate creații marca Teglaș este „Nașterea Mântuitorului”, unde toate personajele biblice sunt realizate din componentele computerului, taste și sârmulițe colorate. Cei trei magi de la Răsărit duc în mânuțe sfintele daruri: un șurubel, un circuit integrat și o piuliță minusculă, iar micul Iisus râde și stă cuminte pe un braț din „paie” de sârmă. Alin Teglaș și-a expus straniile și controversatele accesorii pe la diverse târguri, unde au avut un real succes, în magazinele Hippie Shake, Kombinat sau Idelier. Pe viitor, artistul va încerca să le ofere spre comercializare și unor magazine din străinătate, foarte interesate de asemenea creații. Dar nu se grăbește. Mai vrea să învețe și să evolueze. „La târgurile din Bucureşti oamenii se uită uimiţi sau ciudat la accesorii. Cei din afară sunt mai deschişi. Într-o zi purtam una dintre genţile din dischete, iar un străin a strigat la mine de pe partea cealaltă a străzii: „cool design, man!” Am fost foarte mândru de asta!.”, a mai spus el. Răzvan Mateescu/ Foto: Alin Teglaș