- Maria Ardelean
Nu v-aţi săturat de urât lume? De scuipat şi dat cu bocancul în dinţii oricui e deja la pământ? Îl huiduiam pe Băsescu, atunci când priveam uluiţi zmetia peste gura aplicată golăneşte puștiului care nu înţelegea de ce l-a adus mamă-sa la spectacolul electoral din 2004. Şi ne mirăm că un bărbat (viitor) de stat se ia la trântă cu un copil.
Păi azi, e mai rău. E cu zmetii de când facem ochi şi până-i închidem. Nu de tot, încă. E cu lături şi lătrături, e cu delaţiuni şi provocări tehnico-aplicative. Adică din acelea în care te provoc să mă înjuri, după ce, în prealabil, îţi dau una la ficat, care nu se trage pe bandă, că înregistrarea e doar audio. Şi se aud doar voci, gesturile nefiind relevante. Şi, mai grav, e cu bucurie atunci când mori. Sau când aproape mori, că asta e mai rea ca moartea, pentru că eşti şi spectator la haita care schelălăie a fericire când unul sau altul e la ananghie.
Staţi, nu săriţi, nu apără nimeni corupţii. Nu-i ia nimeni acasă. Nu fură odată cu ei. Nu, nimic din toate astea. Ci, pur şi simplu, mă gândesc cum ar fi când vine un rău care n-are cătuşe, n-are gratii, n-are instanţă şi alte astfel de metode de tortură. Ce facem atunci când vine Răul ăla şi n-avem funcţii şi n-avem grade? Când om fi toţi în linie dreaptă, aşa cum suntem, de fapt, în lumea reală şi om fi nevoiţi să ne salvăm viaţa noastră, a copiilor şi părinţilor noştri?!
Pe mine asta mă îngrozeşte cu Adevărat. Suntem atât de nepregătiţi în domeniul ăsta, încât filmele apocaliptice îmi par doar o prefaţă pentru un astfel de moment adus în concret.
Aş zice multe, dar mi-e că pare doar durerea mea şi a ăstora din jurul meu, pentru că nu suntem ca ei. Şi nici nu-i validăm, în răutate şi hulire. Dar când te bucuri că unul plânge, pe bordură, a neputinţă şi a disperare şi, mai grav, când vrei să-i bucuri şi pe alţii arătându-le plânsul ăsta, mă gândesc că nici măcar un doctor nu te poate ajuta. Că ăla tratează corpul şi mintea, după caz. Dar sufletul nu. Şi sufletul nu moare, să ştiţi. Când înţelegi asta, orice biopsie dramatică ai citi, orice lovitură de graţie sau fără graţie ai primi, orice inevitabil deces ai intui, tot zâmbeşti. Pentru că sufletul nu plânge şi nu râde. Nu ia șpagă şi nici nu se îmbolnăveşte. El nu moare. El doar este. Sau nu!