-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:11
No menu items!

N-au învățat nimic. Polițiștii au stat 3 ore la ușa unui bărbat care și-a ucis copilul de 1 an și apoi s-a spânzurat

spot_img

Polițiștii din Alba Iulia au intrat la 3 ore după apelul la 112 al unei femei care anunța că fostul soț i-ar putea face rău copilului, din răzbunare. Când au intrat în apartamentul bărbatului, oamenii legii au găsit copilul de un an omorât, iar pe tată spânzurat.

Femeia a sunat la 112 spunând că s-a certat cu tatăl copilului prin mesaje, apoi acesta nu i-a mai răspuns. Conform jurnaliștilor de la Mediafax, poliția a ajuns la ușa apartamentului în care bărbatul locuia cu chirie, la adresa indicată de fosta soție, dar au sunat proprietarul, un bărbat din municipiul Turda, județul Cluj, care nu le-a permis să spargă uşa, așa că au aşteptat ca acesta să vină cu cheile.

„Polițiștii au luat legătura telefonic cu bărbatul care a dat asigurări că fiul său este bine, exprimându-și disponibilitatea de a demonstra acest lucru, însă a refuzat să comunice unde se află și nu a mai răspuns la telefon”, au declarat reprezentanții Poliției.

Degeaba au stat 3 ore ca să vină proprietarul cu cheile, pentru că ușa era încuiată pe interior, așa că până la urmă polițiștii tot au spart-o. Când au intrat în casă, i-au găsit pe cei doi, atât bebelușul de un an, cât și tatăl, de 27 de ani, spânzurați. 

Întârzierea în această intervenție amintește de cazul Caracal, unde, în iulie 2019, Gheorghe Dincă a sechestrat, violat și ucis două adolescente luate cu mașina la ocazie. Una dintre fete, Alexandra, a reușit să sune la poliție și să dea detalii despre locul în care se afla. Cu toate acestea, polițiștii au intrat pe proprietatea unde s-a produs crima abia după 19 ore de la primul apel la 112, în jurul orei 6.00. Ultimele câteva ore, arată rapoartele comisiilor de anchetă, oamenii legii le-au așteptat în fața curții criminalului Gheorghe Dincă, așteptând emiterea mandatelor de localizare sau pentru permiterea intervenției în forță.