Legenda povesteşte că nişte ciobani romani, care păşteau oile, au adormit pe o stâncă şi, în vis, au auzit bătăi de clopote şi au văzut un înger care le-a vorbit: „Aici, în sânul acestei stânci, stă, de multe veacuri, o icoană a Maicii Domnului, zugrăvită după chipul ei cel adevărat. Sculaţi-vă, apucaţi poteca până la ea, săpaţi în piatră adânc şi ridicaţi aici locaş de închinăciune”. Ciobanii au procedat întocmai şi astfel a luat fiinţă biserica.
Cel mai vechi document scris în legătură cu existenţa mănăstirii datează din anul 1386, pe când domnea Mircea Voievod cel Bătrân şi spune că satul din vale este dăruit ca moşie schitului de maici Nămăeşti, pentru că au rânduială bună şi aşezare veche.
Ceea ce impresionează în mod deosebit şi dă o mare importanţă mănăstirii şi bisericii este icoana sfintei Fecioare Maria, cea făcătoare de minuni, de care este legat trecutul mănăstirii. Această icoană de lemn sculptată cu argint este aşezată în partea de nord a bisericii, unde a fost găsită de ciobanii descoperitori.
„Aici, la adăpostul furtunilor lumii, repauzează osemintele schimonahiei Pelaghia Negulici, venerată mamă de familie, care a dat patriei bărbaţi oneşti, crucii apărători înfocaţi şi literaturii române pe preţiosul maestru al scrisului, Toma Negulici”.
Roxana Mera