Casa Kretzulescu, din centrul Capitalei, a ajuns în posesia unor așa-ziși „moștenitori de titluri de proprietate”, deși era a statului român din 1902
Situată pe Bulevardul Dacia, nr. 12, în plin centrul Capitalei, Casa Kretzulescu a găzduit timp de aproape cinci decenii Muzeul Literaturii Române. În 2012, clădirea de patrimoniu a fost retrocedată de instanță unor „moștenitori de titluri de proprietate”: Mihai D. Sturdza și Emanoil Nicolae Rudeanu. De altfel, cei doi au pe rolul instanțelor mai multe cereri de retrocedare. S-au judecat cu RA-APPS pentru un apartament din Piața Amzei nr. 1, dar și cu BNR, și cu Centrul Național al Cinematografiei. În cazul Muzeului Literaturii au și câștigat.
Retrocedarea Casei Kretzulescu, printr-o decizie definitivă și irevocabilă a Curții de Apel București, în 2007, este cel puțin ciudată, în condițiile în care atât Mihai Sturdza, cât și Emanoil Rudeanu nu puteau moșteni – așa cum demonstrează istoricii, pe baza documentelor aflate în Arhivele Naționale – o proprietate ce nu mai aparținea familiei Kretzulescu încă de la începutul secolului trecut.
Casa Kretzulescu – scurt istoric
Potrivit documentelor, imobilul din Bulevardul Dacia, nr. 12 a fost construit în 1830 de vornicul Alexandru Villara care l-a cedat ca zestre fiicei sale, Elena, în 1839, când aceasta s-a căsătorit cu Scarlat Kretzulescu. Cei doi nu au avut copii și au vândut imobilul baronului Frank, director al Bank of Romania. De fapt, în documentele vremii, s-a scris că Scarlat Kretzulescu a pierdut la cărți clădirea în favoarea bancherului cu care a încheiat un contract de vânzare-cumpărare. La începutul secolului trecut, mai exact, în 1902, bancherul a vândut casa statului român. Inițial, în clădire a fost amenajat un laborator de electricitate al Universităţii bucureştene, iar după Primul Război Mondial devine pension de fete, pentru ca în deceniul al patrulea al secolului trecut să fie cedată Ambasadei Germaniei, care-şi amenajează acolo biblioteca. După 23 august 1944, clădirea este luată în posesie de trupele sovietice ocupante. A devenit Muzeul Româno-Rus (condus, la un moment dat, de celebrul jurnalist şi fost poet futurist Scarlat Callimachi). Din 1964, imobilul a găzduit Muzeul Național al Literaturii Române.
În concluzie, niciun descendent al familiei Kretzulescu nu mai avea vreun drept de proprietate asupra imobilului încă de la finele secolului XIX.
Virgil Ștefan Nițulescu: Procesul „a părut mai întâi o glumă”
Istoricul Virgil Ștefan Nițulescu, directorul Muzeului Țăranului Român, susține că procesul i s-a părut o glumă, în condițiile în care cei doi așa-ziși moștenitori ai clădirii nu aveau niciun drept asupra acesteia. Cu toate acestea, au câștigat definitiv și irevocabil. Proprietarul Casei Kretzulescu, Primăria Capitalei, a fost reprezentantă în instanță de unul dintre juriștii săi.
Lucrul a părut, mai întâi, o glumă. Cei doi domni, Rudeanu şi Sturdza, nu păreau să aibă vreo şansă în solicitarea lor, din moment ce clădirea intrase, cu acte în regulă, în proprietatea Statului Român încă de la începutul secolului al XX-lea. Ce legătură puteau să aibă naţionalizările abuzive ale regimului comunist cu acest lucru? Cu toate acestea, deoarece încurcate şi nebănuite sunt căile justiţiei române, clădirea a fost pierdută de proprietarul său de drept – Primăria Municipiului Bucureşti – în beneficiul celor doi domni, reprezentaţi de un arogant avocat, pe numele său Mihai Năstase, în mod definitiv şi irevocabil. Am făcut parte dintre cei care nu au vrut să creadă în aberaţia unei asemenea decizii, dar a trebuit să mă înclin în faţa evidenţei: unii dintre judecătorii noştri sunt ori foarte proşti, ori foarte corupţi, ori şi una şi alta
Virgil Ștefan Nițulescu
istoric, director Muzeul Țăranului Român
O luptă câștigată la Curtea Supremă, o bătălie pierdută la Curtea de Apel
Inițial, Muzeul Naţional al Literaturii Române, alături de Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi de Ministerul Culturii, a fost chemat în judecată de Emanoil Nicolae Rudeanu – care a arătat că a primit titluri de proprietate de la o descendentă a familiei Kretzulescu – și a cerut ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să oblige pârâţii să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti, Bulevardul Dacia, nr. 12, compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 2.176 metri pătraţi, respectiv sediul muzeului.
Printr-o sentință din septembrie 1999, Tribunalul Bucureşti a respins acţiunea ca neîntemeiată, însă, la apel, prin decizia civilă nr. 452/18.09.2000, Curtea de Apel Bucureşti a admis acțiunea și a schimbat în tot sentinţa, obligând instituțiile chemate în judecată să cedeze reclamantului imobilul. Împotriva acestei hotărâri au făcut recurs Ministerul Finanţelor, Ministerul Culturii, Muzeul Literaturii Române şi Municipiul Bucureşti, iar, în februarie 2001, Curtea Supremă a admis recursurile şi a trimis cauza spre rejudecare la tribunal.
Un an mai târziu, Tribunalul București a luat o nouă decizie, contrară celei inițiale, și i-a dat câștig de cauză lui Rudeanu. Decizia a rămas definitivă și irevocabilă la Curtea de Apel București patru ani mai târziu.
În paralel, un alt proces a fost deschis la Judecătoria Sectorului 1 de Mihai Sturdza, care a susținut că a primit și el titluri de proprietate de la o altă descendentă a familiei Kretzulescu.
Primăria Capitalei a renunțat rapid la clădire
„Au fost două doamne, ultimele moştenitoare, două cumnate. Una din dânsele, care avea jumătate din clădire, a dat-o unui nepot şi doamna Kretzulescu, italiană după tată, româncă după mamă (mama ei era sora Marthei Bibescu), neavând copii a fost liberă să dea moştenirea dânşii cui voia. Mi-a dat-o mie, deci am fost proprietar şi mai sunt proprietar”, explica Mihai Sturdza pentru Digi24 la finele lunii iunie a acestui an. Potrivit acestuia, Emanuela Kretzulescu, născută Quaranta di Zulino și Alexandrina Kretzulescu au lăsat titlurile lor de proprietate drept moștenire lui Mihai Sturdza și lui Emanoil Rudeanu.
Și Mihai Sturdza a câștigat procesul.
Primăria lui Sorin Oprescu – reprezentată în instanță de unul dintre juriștii săi – nu a mai atacat deciziile, deși avea la dispoziție, pe lângă plângeri penale, căi extraordinare de atac.
Anul trecut, mai exact, pe 18 iunie 2013, Mihai Sturdza a achiziționat, potrivit contractului de vânzare-cumpărare, cu 2.000.000 euro jumătate din clădire, respectiv partea moştenită de Rudeanu devenind astfel unic proprietar al Casei Kretzulescu.
El a cerut apoi Primăriei Capitalei o chirie de 30.000 de euro pe lună. Nu a existat niciun fel de negociere, iar consilierii generali au decis, cu majoritate de voturi, ca municipalitatea să renunțe la clădirea de patrimoniu în favoarea lui Sturdza.