1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:46
No menu items!

Mutu către Firea: Să nu mutăm discuția despre buget în planul răfuielilor gratuite. Florea: Toți primarii sunt mulțumiți de bugete

spot_img

Primarul sectorului 6, Gabriel Mutu, face un apel la Gabriela Firea să nu mute discuția despre bugetul local în plan politic intrând în jocul unor răfuieli gratuite.

Primarul Gabriel Mutu, președinte interimar al PSD București, a precizat, pe pagina sa de Facebook, că, alături de colegii edili ai celorlalte sectoare, este „dispus să mă întâlnesc într-o dezbatere cu doamna primar general, Gabriela Firea”.

Mutu face un apel în sensul de a nu muta „discuția despre buget pe plan politic și al răfuielilor gratuite, ci să o păstrăm în zona administrativă”.

„În contextul în care anul acesta de la Bugetul de stat ne sunt alocate fonduri suplimentare de 1,1 miliarde de lei, noi, reprezentanții bucureștenilor, ne dorim discuții aplicate, în favoarea directă a comunităților administrate.

Fondurile din impozitul pe venit, cele 1,1 miliarde de lei suplimentare, asigură o dezvoltare unitară a sectoarelor și aceste dezbateri trebuie să fie cele de care să fie interesată doamna primar general, nu răfuielile personale”, a spus Gabriel Mutu.

La rândul său, primarul sectorului 5, Daniel Florea, a mulțumit Guvernului, pentru că bugetul local va fi cel mai substanțial din toată istoria. El a precizat, într-un mesaj video, că, în acest an, toți priamrii de sectoare sunt mulțumiți de bugete alocate.

Valeriu Motoc