-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:55
No menu items!

Mutările ofițerilor incomozi continuă în Poliția Română

spot_img

Revolta polițiștilor cinstiți a atins noi cote, marți, când Șeful Poliției din Centrul Vechi al Capitalei, numit în funcție în urma unui concurs, a fost mutat, fără acordul său, pe postul de adjunct al Secției 7 Poliție. Într-un interviu pentru „Libertatea”, comisarul Cristian Ghica, afirmă că șefii Poliției Capitalei, Bogdan Berechet și Gabriel Șchiopu, au negociat cu patronii de terase și restaurante plecarea sa din funcție. Ca și în cazul comisarului Radu Gavriș, transferat fără acordul său, la IPJ Harghita, în urma scandalului legat de uciderea interlopului Emi Pian, Cristian Ghica va contesta în instanță decizia de transfer.

Interesele unor oameni de afaceri care nu respectă legea țin loc, spune comisarul Ghica, de criterii de competență și respectarea legii în Poliția Capitalei. În cazul serviciului pe care el îl conduce de un an ar fi fost vorba despre repetate și dese șicane pe care toți subordonații săi le primesc prin intermediul unor controale „țintite”, care au vizat măsurile luate de polițiști după constatarea unor ilegalități în Centrul Vechi.

Cristian Ghica face parte din acea categorie de polițiști onești și pasionați, lucrând începând din 2013, în echipa Serviciului Omoruri din cadrul Poliției Capitalei. Anul trecut a câștigat concursul și a fost numit șef peste nou-înființatul serviciu care are în competență Centrul Vechi al Capitalei. El spune că în tot acest timp, de fiecare dată când și-a făcut treaba, structura a fost hărțuită de șefi.

Am avut situații când un proces-verbal a făcut obiectul unor modificări interne. Sau mulți colegi de-ai mei, mai tineri, au ajuns să aibă câte trei-patru convocări pe linie de control intern, nu pentru a se stabili o situație de fapt, ci ca modalitate de intimidare sau șicanare pentru a se transmite de sus mesajul să se mai pună frână la sancțiuni, să nu mai fie deranjați patronii cu probleme. Și acum, aproape toți oamenii din serviciu sunt în verificări. Sau au fost recent. Iar modalitatea asta de lucru mai poate topi din elanul unora.”, a explicat comisarul Ghica pentru Libertatea.

În ciuda explicațiilor și argumentelor de ordin juridic și factual, comisarul Ghica spune că interesele si reaua-voință a șefilor sunt evidente, mai ales după o întâlnire de taină cu reprezentanții comercianților din Centrul Vechi.

„Sunt oamenii cu care am avut discuții de-a lungul timpului, le-am explicat ce se întâmplă, dar rezultatul e acela că mi se dă un șut în fund pe post de promovare. Ce să vă spun? Presiuni se fac prin Gabriel Șchiopu, care e împuternicit la Poliția Sector 3, și, implicit, prin cei de deasupra, cum ar fi Aurelian Ciocârlan, adjunctul Poliției București”, afirmă comisarul Ghica în interviul pentru „Libertatea”.

Polițistul spune că e convins și că vor exista repercusiuni, dar că nu îl vor opri să spună adevărul despre șefii care profită de lacunele Statutului Polițistului și iau decizii ușor de desființat în orice instanță, întrucât sunt lipsite de argumente și ilegale.

Pe de altă parte, Poliția Capitalei susține că măsura detașării este valabilă doar pentru perioada în care este verificată intervenția structurii de poliție care are în responsabilitate zona Centrului Vechi în cazul unei petreceri ad-hoc în fața unui club.

„Verificările au fost declanșate având în vedere că nu s-a intervenit preventiv, ci reactiv (opinia publică a fost informată cu privire la acest eveniment în data de 16.10.2020, printr-un comunicat de presă)”, a fost punctul de vedere al conducerii instituției.

Acesta este al doilea mare scandal în care sunt puse la îndoială criteriile după care se fac numirile în funcție în poliție. Comisarul Radu Gavriș a câștigat procesul împotriva Inspectoratului General al Poliției Române, după ce chestorul Liviu Vasilescu l-a detașat la IJP Harghita, prin ultimul ordin semnat înainte să demisioneze după întâlnirea nocturnă cu familia interlopului Emi Pian.