-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:31
No menu items!

Mutare previzibilă la Transporturi – Maria Magdalena Grigore, o apropiată a liberalului Tăriceanu, „unsă” în funcția de secretar de stat

spot_img

Maria Magdalena Grigore l-a înlocuit pe Istvan Zoltan (UDMR)

Maria MAgdalena Grigore

Fosta secretară a liberalului Mircea Ciopraga și apropiată a lui Călin Popescu Tăriceanu, blonda de 35 de ani, pe nume Maria Magdalena Grigore, a ajuns secretar de stat la Transporturi.

Dacă tot a fost văzută în zona Brașovului în compania fostului premier Tăriceanu, în ultimul an și jumătate, Maria Magdalena a fost recompensată de Victor Ponta cu o funcție-cheie în Ministerul Transporturilor.

Mai exact, Istvan Zoltan (UDMR) a fost eliberat de premierul Victor Ponta din funcţia de secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi în locul lui a fost numită Maria Magdalena Grigore. Surse guvernamantale ne-au declarat că fosta secretară Maria Magdalena Grigore va avea în subordine Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.

Magdalena Grigore ocupa, în 2008, funcția de șef al Direcţiei de Drumuri şi Poduri Bucureşti și în mandatul acesteia s-a parafat un contract de zeci de milioane de euro, pe o perioadă de trei ani, pentru deszăpezirea drumurilor din jurul Capitalei. Noul demnitar conduce un bolid de lux, Infiniti, deține bijuterii de 15.000 de euro, a strâns aproximativ 150.000 de euro și este proprietara a două apartamente.