-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:14
No menu items!

Musulmanii îndemnați să comită atentate în Europa și SUA

spot_img

Liderul Al Qaida, egipteanul Ayman al-Zawahri, le-a cerut tinerilor musulmani din Statele Unite și din țările occidentale să comită atacuri pe cont propriu pe teritoriul acestor țări și a pledat pentru o mai mare unitate între militanți, transmite Reuters.

Fac apel la toți musulmanii care pot lovi țările care fac parte din coaliția cruciaților să nu ezite. Trebuie să ne concentrăm acum să mutăm războiul chiar în căminele și orașele din Occidentul cruciat și în mod special în America„, a mai cerut liderul Al Qaida, într-o înregistrare audio postată duminică, online, referindu-se la națiunile care iau parte la coaliția internațională din Irak și Siria al cărei scop este să atace pozițiile grupării teroriste Statul Islamic (SI).

Al-Zawahri a sugerat ca tinerii musulmani din Occident să urmeze exemplul fraților Țarnaev și Kouachi, care au comis atentatele de la maratonul din Boston și respectiv atacurile de la revista Charlie Hebdo din Paris.

Potrivit Reuters, nu este clar când anume a fost făcută înregistrarea, dar referirile la fostul lider al talibanilor, mollahul Mohamed Omar, ca și cum acesta ar fi încă în viață sugerează că înregistrarea este veche de cel puțin două luni. Moartea lui Omar a fost anunțată de guvernul afgan la sfârșitul lui iulie, amintește agenția britanică de presă.

Al-Zawahiri, de profesie medic, și-a reiterat poziția cu privire la Statul Islamic, repetând ceea ce a spus într-o înregistrare audio postată miercuri: și anume că, din punctul său de vedere, pretențiile grupării teroriste potrivit căreia ar fi un califat sunt nelegitime, dar că se va alătura jihadiștilor din Stat Islamic în lupta împotriva forțelor seculare și occidentale din Irak și Siria.

Liderul Al Qaida a făcut totodată apel la unitate între facțiunile islamiste militante din Siria și Irak, unde o coaliție aflată sub comandă occidentală bombardează poziții ale Statului Islamic, dar a admis că este dificil să se obțină o astfel de unitate. Al-Zawahri a cerut formarea unui tribunal independent care aplică legea islamică (Sharia) pentru a soluționa disputele care apar.