Municipiul Botoșani își reabilitează sistemul de termoficare al orașului, proiectul fiind finanțat, parțial, din fonduri europene și co-finanțare asigurată de International Finance Corporation (IFC). Aceasta din urmă este o instituție financiară în coordonarea Băncii Mondiale, cu sediul la Washington DC.
”Ministerul Finanţelor Publice, în calitate de instituţie care asigură reprezentarea României în Consiliul Guvernatorilor Internaţional Finance Corporation (IFC), şi-a exprimat acordul de principiu cu privire la împrumutul în valoare de 34 de milioane de lei acordat Municipiului Botoşani de către IFC”, se arată într-un comunicat al Finanțelor.
Proiectul face parte din programul naţional de creştere a eficienţei energetice prin care Municipiul Botoşani s-a angajat la un program de reabilitare a sistemelor de termoficare, parţial finanţat din fonduri structurale europene (JAPERS).
Programul presupune construcţia unei noi staţii de cogenerare pe gaz (staţie ce generează simultan electricitate si căldură) cu 2 motoare pe gaz şi 2 boilere pentru căldură, precum şi reabilitarea a 6,5 km din reţeaua de transport, 14,3 km din reţeaua de distribuţie şi 15 staţii de căldură.
”Prin asigurarea co-finanţării pentru programul de reabilitare a sistemului de termoficare, IFC va ajuta Municipalitatea să atragă fondurile europene aprobate pentru acest proiect, dar şi transferurile asociate de la Bugetul de stat. Mai mult, IFC poate furniza servicii de consultanţă adecvate pentru Municipalitate, având în vedere experienţa Grupului Băncii Mondiale în acest domeniu”, se arată în document.
Investiţia din Municipiul Botoşani va completa alte proiecte finanţate de IFC în curs de desfăşurare în sistemul de termoficare urbană, inclusiv un proiect de consultanţă in Bucureşti şi un împrumut aflat în stadiul de evaluare pentru oraşul Timişoara.
Reabilitarea sistemului de termoficare din Botoşani este de aşteptat să conducă la economii de energie de cel puţin 3,4 TWh şi o reducere a emisiilor de CO2 de cel puţin 684 ktCO2. Aceste economii la consumul de energie vor compensa creşterea preţurilor la gaz pentru costurile de încălzire, păstrând astfel subvenţiile pentru încălzire sub control şi micşorând impactul liberalizării anunţate la preţul gazului pe termen mediu.
Potrivit Articolului III, secţiunea 3 (ii) din statutul IFC, ratificat prin Legea nr. 28/1991, “Corporaţia nu va finanţa o companie de pe teritoriile vreunui membru, dacă membrul are obiecţii asupra acestei finanţări”.
În acest sens, IFC a solicitat Ministerului Finanţelor Publice, în calitate de instituţie care asigură reprezentarea României în Consiliul Guvernatorilor IFC, obiecţii privind finanţarea propusă a fi acordată Municipiului Botoşani.
C.C.