-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:05
No menu items!

Muncitorii români sezonieri vor pleca spre Europa cu trenuri speciale

spot_img

Ministerul Transporturilor pune la dispoziție trenuri speciale de călători pentru transportul de muncitori sezonieri, inclusiv activităţi de îngrijire a persoanelor vulnerabile, între România şi alte state membre ale UE.

 
Ministerul a aprobat Procedura pentru circulaţia trenurilor de călători pentru muncitorii sezonieri, prin care sunt stabilite obligațiile care cad în sarcina fiecărei părți implicate în transportul special comandat pe calea ferată, inclusiv al celor care desfășoară activități de îngrijire a persoanelor vulnerabile.
 
Ordinul este emis în contextul în care Ministerul Transporturilor a anunțat că CFR Călători a primit din partea părții austriece o cerere pentru organizarea de transporturi de muncitori începând cu 9 mai. Potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor, Ambasada Austriei a solicitat în 24 aprilie aprobarea unui transport de muncitori sezonieri pe calea ferată, inclusiv a celor care desfășoară activități de îngrijire a persoanelor vulnerabile.
 
„Conform ultimei solicitări primite de către CFR Călători, partea austriacă ar dori să organizeze primul tren special, începând cel mai târziu din data de 09.05.2020, având o capacitate de aproximativ 360 de călători”, au mai anunțat reprezentanții Ministerului Transporturilor.
 
Peste 33.000 de austrieci au nevoie de îngrijire în această perioadă. Jumătate din îngrijitori provin din România. Din cauza restricţiilor provocate de pandemia cu noul coronavirus, însă, aceştia nu au mai putut să schimbe turele colegilor din Austria, astfel că mulţi dintre aceştia lucrează de mai bine de o lună fără pauză.
 

Delia Lup, reprezentantă a unei firme care intermediază locuri de muncă pentru îngrijitori de bătrâni în Austria, a explicat pentru „Adevărul” că primul tren, care are o capacitate de 300 de locuri, va pleca din Timişoara duminică 10 mai, de la ora 18.00. Următoarele trenuri sunt programate în zilele de 13, 17, 20, 24 şi 27 mai.