-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:54
No menu items!

Muncitori români în Germania, amenințați cu dosare penale și abandonați pe stradă (Deutsche Welle)

spot_img

O parte dintre muncitorii români ajunși în Germania au probleme: angajatorii sunt amenințați cu anchete penale și patronii nu respectă măsurile de carantină, transmite postul Deutsche Welle, care a realizat o investigație pe această temă.

Marius Hanganu, consilier în cadrul programului Faire Mobilität, afirmă, în emisiunea DW ”COVID-19 SPECIAL”, că unii români sunt pur și simplu abandonați pe stradă de patronii germani și că muncitorilor nu le sunt încheiate contracte valide. El dă exemplul a patru români care au fost dați afară fără a li se plăti salariile, de pe o zi pe alta. Au avut noroc că aveau câteva contacte în Germania și au putut să primească sprijin pentru a părăsi proprietatea în care se aflau în carantină.

Realizatorul emisiunii DW susține că a discutat cu fermierul german în cauză. Acesta a afirmat că are 500 de muncitori români, iar 4 dintre ei ar fi implicați în spargerea unor bănci. „Am primit informații de la purtătorul de cuvânt a Poliției Hamburg care a menționat că poliția desfășoară investigații cu privire la trei cetățeni români, însă pentru calomnie și încălcarea unor înțelegeri verbale”, spune jurnalistul. 

Se pare că fermierii germani interpretează diferit regulile emise de guvernul federal german privind măsurile de protecție pentru lucrătorii sezonieri din Europa de sud-est. Ele ar fi valabile, în ochii unora, doar pentru muncitorii aduși în Germania după data de 2 aprilie, dată la care Berlinul a anunțat primele reglementări în acest sens: 14 zile de carantină pentru lucrătorii nou-veniți și grupuri de lucru de până la 20 de persoane.

Dar 20.000 de sezonieri erau deja la fermele germane înainte de 2 aprilie, iar recomandările oficiilor de sănătate regionale nu au putere de lege. 

O purtătoare de cuvânt de la Ministerul Federal al Agriculturii, minister care a insistat asupra obținerii unui regim special pentru lucrătorii români a declarat pentru DW că „angajatorii sunt obligați să respecte toate prevederile privind protecția și dreptul muncii”, adăugând că „autoritățile vor controla condițiile de lucru” din ferme.