4.7 C
București
marți, 5 noiembrie 2024 - 21:31
No menu items!

Muncitori răniţi după ce au căzut în gol trei etaje UPDATE

spot_img

293551-smurd

  • UPDATE

Unul dintre cei trei muncitori aflaţi în liftul care s-a prăbuşit a murit, sâmbătă, la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi, iar ceilalţi doi sunt internaţi în stare gravă la aceeaşi unitate medicală.

Potrivit medicilor de la Spitalul „Sfântul Spiridon”, muncitorul care a decedat, în vârstă de 40 de ani, a intrat în stop cardio-respirator, reuşindu-se resuscitarea bărbatului. La scurt timp însă, acesta a murit la spital.

Ceilalţi doi muncitori răniţi au 34 de ani, iar unul dintre ei a suferit o fractură de coloană şi, cel mai probabil, va fi transferat la Spitalul de Neurochirurgie, în timp ce celălalt muncitor are fracturi la picioare şi este internat în Secţia de Ortopedie.

Trei muncitori au fost răniţi grav, sâmbătă dimineaţă, după ce au căzut cu un lift de transport materiale de la nivelul etajului al treilea al unui bloc din Iaşi, unde lucrau la mansardarea imobilului.

Primele investigaţii derulate în acest caz de poliţişti şi de inspectori ai Inspectoratului Teritorial de Muncă arată că a fost vorba despre o defecţiune la motorul liftului de transport materiale, care s-a prăbuşit cu victimele.

Cei trei muncitori – un bărbat de 40 de ani şi alţi doi în vârstă de 34 de ani – au fost internaţi la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi.

Coordonatorul SMURD Iaşi, Diana Cipoeşu, care iniţial afirma că bărbatul de 40 de ani a fost adus de ambulanţă în stop cardio-respirator şi nu a mai putut fi salvat, a precizat ulterior că s-a reuşit resuscitarea acestuia. Bărbatul este internat la Secţia Terapie Intensivă a unităţii medicale.

Potrivit coordonatorului SMURD, ceilalţi doi muncitori răniţi în accident sunt în stare stabilă.

R.D.