-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:20
No menu items!

Munca stând pe scaun provoacă anxietate

spot_img

Sedentarismul – și îndeosebi timpul petrecut în poziția șezând – poate fi extrem de nefast pentru sănătatea mentală, provocând anxietate, Aceasta este concluzia la care a ajuns o echipă de cercetători australieni de la Deakin University din Melbourne, care s-a ocupat de legătura dintre sedentarism și anxietate, citați de passionsante.be.

Se știe deja de multă vreme că un număr mare de ore petrecute șezând dăunează sănătății fizice, contribuind la apariția unor tulburări cronice (cardiovasculare și metabolice) și că practicarea unei activități fizice nu atenuează complet acest impact. Este motivul pentru care celor care lucrează mult în această poziție li se recomandă să se ridice cel puțin o dată pe oră și să meargă puțin.

Cercetătorii australieni au comparat rezultatele a zece studii anterioare, făcute pe zeci de mii de persoane, și au arătat că „rezultatele sugerează o asociere între timpul petrecut în poziția șezând și riscul apariției unor tulburări anxioase”.

Oamenii prezintă o serie întreagă de simptome, de la dificultatea de a-și controla îngrijorarea, exagerarea unor probleme minore, excesul de vigilență, la lipsă de concentrare, tensiune musculară, oboseală, somn tulburat.

Oamenii de știință le recomandă celor care lucrează timp îndelungat în poziția șezând să se ridice regulat pentru a-și dezmorți picioarele, să iasă la aer la ora prânzului (masa nu trebuie servită la birou!) și să facă puțină mișcare la sfârșitul zilei.