1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:24
No menu items!

Mugurel Surupăceanu va fi judecat de Tribunalul Gorj

spot_img

Avocații fostului deputat PSD Mugurel Surupăceanu au cerut, astăzi, instanței supreme, declinarea competenței de a judeca dosarul  către Tribunalul Gorj. Apărătorii social-democratului și-au motivat solicitarea prin aceea că Surupăceanu a demisionat de curând din funcția de deputat, astfel că Înalta Curte de Casație și Justiție nu mai este competentă să judece cauza, ci o instanță inferioară.

Pentru că faptele au fost comise în Gorj, avocații au cerut trimiterea dosarului către tribunalul din acest județ. Magistrații instanței supreme au rămas în pronunțare pe această cerere.

Potrivit rechizitoriului întocmit, în mai 2009, de procurorii DNA, în cursul anului 2007, Surupăceanu, deţinând controlul asupra societăţii comerciale Voron Trans SRL prin intermediul lui Sorin Buşan, impus ca administrator, a realizat o înţelegere cu Dumitru Cristea (ultimii doi au fost și ei trimiși în judecată) pentru vânzarea, prin această societate, a unui utilaj terasier multifuncţional (tractor forestier) către Complexul Energetic Turceni. Suma de 836.570 lei pe care complexul energetic a plătit-o la final pentru cumpărarea acestui utilaj a fost de patru ori mai mare decât preţul de import, inclusiv taxele şi comisioanele.
Urmare înţelegerii, Cristea, în calitate de director general al Complexului Energetic Turceni, a dat dispoziţii personalului aflat în subordine, respectiv Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Terenuri şi Direcţiei Comerciale, transmițând datele necesare (caracteristici tehnice, denumirea firmelor care să fie invitate) în vederea întocmirii documentaţiei de achiziţie astfel încât să se realizeze achiziţia utilajului de la Voron Trans SRL.

În această inginerie s-au implicat și Silvică Boiangiu şi Ioan Viorel Vasile, şef al Direcţiei Investiţii, respectiv șef al Direcţiei Comerciale din cadrul complexului energetic.
Pe întreaga perioadă a derulării procedurii de achiziţie, realizării recepţiei şi efectuării plăţii, Mugurel Surupăceanu a ţinut în permanenţă legătura cu Dumitru Cristea comunicându-i acestuia datele necesare în vederea demarării procedurii de achiziţie (caracteristicile tehnice ale utilajului, denumirea societăţilor prin intermediul cărora poate furniza utilajul). Totodată, a coordonat acţiunile lui Buşan care a reprezentat Voron Trans.
Complexul Energetic Turceni a fost prejudiciat astfel cu 836.570 lei, potrivit procurorilor DNA.

Din această sumă, 586.570 lei au fost transferaţi în contul Tutto Mobili SRL, societate controlată, potrivit DNA, tot de Surupăceanu, prin interpuşi.

Procurorii mai susțin că, pentru a se da aparenţă de legalitate transferului acestei sume din contul Voron Trans în contul Tutto Mobili s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare prin care prima firmă cumpăra de la a doua un circular pentru formatizat (utilaj folosit în prelucrarea lemnului) în valoare de 586.570 lei. În realitate Voron Trans nu avea nevoie de un astfel de circular, motiv pentru care nici nu a fost folosit vreodată.

Ioan Buer