-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:12
No menu items!

Mușcă, latră sau schelălăie?

spot_img

SR Stanescu

  • Sorin Roșca Stănescu

Este o întrebare pe care și-o pun mulți. Mai ales acum. După ce Traian Băsescu nu mai este președinte. Și când, în ciuda multora, el iese la rampă din ce în ce mai des. Lansând, de fiecare dată, acuzații din ce în ce mai grave împotriva unor personaje importante. O face, pur și simplu, pentru a tăia cu bisturiul acolo unde sistemul pe care l-am creat sau cocoloșit s-a dovedit a fi putred? O face dintr-un sentiment de dreptate? Are un efect atacurile sale asupra unor personaje sau chiar instituții? Au un efect pozitiv? Sau Băsescu are comportamentul unui maidanez – comportamentul său nu-l recomandă, sub nicio formă, drept un câine de rasă – care latră pentru că nu poate să muște? Pur și simplu, din dorința de a-i înspăimânta pe ceilalți? Sau, și mai grav, Băsescu doar schelălăie? De frică. Pentru el însuși. Pentru protejații săi. Pentru familia sa. Toți fiind amenințați să plătească pentru ilegalități grave.

Răspunsul la întrebările de mai sus și-l poate da și, cu certitudine, o face, fiecare dintre cetățenii care urmăresc, cât de cât atent, scena politică. Și, firește, faptele fostului președinte sunt interpretate în fel și chip. Există însă o cheie, în care putem citi, cu șanse mai mari de a fi corecți, întreaga telenovelă pe care o vizionăm în ultimele luni.

Traian Băsescu este, ca să mă exprim elegant, un corsar. El are sută la sută ADN-ul acestui specimen uman. Așa a crescut, așa a trăit și așa sfârșește. Un corsar nu este, pur și simplu, un hoț inconștient. Un bandit de duzină. Dimpotrivă. El își pregătește, uneori, chiar cu meticulozitate loviturile. Și nu dă dovadă, atunci când le execută, de lașitate. Ci, dimpotrivă, de curaj.

Cum putea Băsescu, din postura de președinte, să-și pregătească exit-ul. Într-un singur fel. Adunând, în banca sa de date, tot ceea ce ar fi putut utiliza, mai târziu, pentru a șantaja persoanele cheie din sistemul pe care el însuși l-a păstorit și care a rămas intact sau, în cazul în care aceştia sunt inconștienţi și rezistă, pentru a le distruge reputația. Pe drept. Pentru că, respectivele persoane, plasate de el însuși în fruntea unor instituții, sunt mai pătate decât își poate imagina un om obișnuit.

Și asta și face Traian Băsescu din postura de ex președinte. Mimează schelălăitul sau uneori schelălăie sincer, atunci când vreun camion neprecaut îl calcă pe coadă. Latră pentru a înspăimânta, atunci când crede că acest lucru are efect. Dar sta pregătit să muște. Și o face.

Instinctul colectiv funcționează și de această dată. Și acesta este motivul real pentru care Traian Băsescu face audiență. Atunci când vrea și în ce condiții vrea să iasă la rampă.