În antichitate, ibisul chel (Geronticus eremita) era atât de răspândit pe cerul din nordul Africii încât pasărea a fost imortalizată de egipteni ca hieroglif. Simbolul denota cuvântul „akh”, care însemna „a străluci”.
Astăzi, ibisul mai numără doar câteva sute de exemplare, ce trăiesc în mare parte în Maroc. Cu toate acestea, ibisul chel încă străluceşte: un studiu efectuat pe 14 exemplare, ce a fost publicat în cursul acestei săptămâni în Nature, a oferit primele dovezi experimentale ce ajută la clarificarea unui mare mister al lumii natural – de ce zboară păsările migratoare într-un stol în formă de „V”?
Răspunsul evident este că această formaţie ajută la economisirea energiei. La fel cum pelotonul ce se formează într-o competiţie de ciclism permite participanţilor să aibă parte de o cursă mai uşoară, cercetătorii presupuneau că forma unui stol de ibişi sau de gâşte face zborul mai uşor pentru păsările care urmează liderul. Cealaltă ipoteză luată în calcul pentru forma de „V” era aceea că pasărea din fruntea stolului este cel mai bun navigator, potrivit descopera.ro.
Oamenii de ştiinţă derulează mai multe programe de creştere în captivitate a ibişilor, iar o componentă importantă a pregătirii păsărilor pentru eliberarea în sălbăticie constă în învăţarea acestora să navigheze rutele tradiţionale de migraţie.
Ibişii crescuţi în captivitate sunt învăţaţi să urmărească experţii în conservare care îi ghidează din interiorul unui avion uşor. Aşadar, atunci când ibişii pornesc în zbor în stolurile în formă de V, ei revin ulterior înapoi „acasă”.
Steven Portugal, un cercetător de la Royal Veterinary College din Hatfield, Marea Britanie, a folosit zborurile de antrenament ale ibişilor crescuţi la o grădină zoologică din Viena pentru a testa beneficiile zborului în stoluri în formă de „V”. Echipa cercetătorului a dotat ibişii cu senzori uşori care măsurau atât poziţia corpului lor, cât şi mişcările aripilor.
Păsările tinere au avut nevoie de o perioadă de adaptare pentru a putea forma stolul în „V”. O formaţie în V este mai greu de realizat şi menţinut decât pare.
Totuşi, cei 14 ibişi au reuşit să menţină stolul în „V” suficient de mult pentru a permite oamenilor de ştiinţă să măsoare atât distanţa dintre fiecare pasăre şi momentul în care fiecare dintre acestea dădea din aripi.
Rezultatele au fost clare: atunci când erau în stolul în „V”, fiecare pasăre reuşea să-şi sincronizeze datul din aripi astfel încât să exploateze curentul de aer format de aripile păsării din faţă. Atunci când stolul reuşea să se sincronizeze, fiecare pasăre urmăritoare îşi amâna bătaia din aripi suficient de mult încât să răspândească un „val” de sincronicitate prin fiecare braţ al „V”-ului format.
„Este un studiu interesant, însă nu este unul definitv”, a concluzionat Dickinson.
D.M.