-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:36
No menu items!

Moțiunea simplă împotriva ministrului de interne Lucian Bode, dezbătută luni și votată miercuri

spot_img

Deputații vor dezbate luni, 17 octombrie, moțiunea simplă împotriva ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, depusă de 55 de parlamentari USR şi neafiliaţi aparţinând Partidului Forţa Dreptei, iar votul va fi dat miercuri.

Iniţial, moţiunea intitulată „Siguranţă şi încredere sau debandadă şi furt? Ministrul Bode trebuie să răspundă pentru dezastrul creat”, trebuia să fie dezbătută săptămâna trecută, dar a fost reprogramată la solicitarea ministrului Bode care a anunţat că este „angrenat într-o serie de activităţi cu oficialităţi străine”.

Conform Agerpres, semnatarii moţiunii cer ca ministrul Bode să plece de la conducerea MAI, deoarece nu a reuşit reformarea instituţiei. Potrivit acestora, „cea mai mare reuşită” a mandatului acestuia este „licitaţia cu dedicaţie pentru achiziţia a 600 de BMW-uri de la prietenul preşedintelui Klaus Iohannis”.

„După aproape doi ani de mandat la Ministerul Afacerilor Interne, nu se mai îndoieşte nimeni că prioritatea ministrului Lucian Bode este să protejeze interesele de partid, nu pe cele ale oamenilor. Iar când nu se preocupă de interesele de partid, domnul Bode se îngrijeşte de interesele infractorilor, ale clienţilor politici şi ale prietenilor şefului său direct, Klaus Iohannis. La urma urmei, ar fi putut fi altfel când ai pus în fruntea MAI un om care, pe când era ministru al Transporturilor, a dovedit că nu dă doi bani pe lege? Sau aţi uitat episodul maşinii ministrului care, depăşind pe linie continuă, pe un pod, a provocat un accident în urma căruia au fost rănite două persoane?”, se arată în moţiune.

În opinia iniţiatorilor, Lucian Bode a înregistrat un eşec şi în ceea ce priveşte implementarea programului de protejare a victimelor violenţei domestice. Ministrul este acuzat, de asemenea, că şi-a secretizat lucrarea de doctorat „cu o zi înainte de termenul anunţat pentru publicarea integrală” şi ar fi „tatăl corupţilor din minister”.

M. Nedelcu