-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:30
No menu items!

Moscova recunoaște că a distrus infrastructură în portul Odesa

spot_img

Purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, a afirmat duminică că rachete ruseşti au distrus sâmbătă „infrastructuri militare” în portul Odesa, vital pentru exportul de cereale ucrainene. 

„Rachetele Kalibr au distrus infrastructura militară în portul Odesa, cu o lovitură de înaltă precizie”, a scris Maria Zaharova pe contul său Telegram, ca răspuns la o declaraţie a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski care spunea că aceste lovituri au distrus posibilitatea unui dialog sau un acord cu Moscova, transmite News.ro. 

După atacurile cu rachete asupra portului Odesa, Ucraina l-a acuzat pe Vladimir Putin că a „scuipat în faţă” ONU şi Turcia şi că a compromis aplicarea acordului semnat vineri privind reluarea exporturilor de cereale pe Marea Neagră.

Sâmbătă, Rusia a negat în fața Turciei că a fost implicată în aceste lovituri: „Ruşii ne-au spus că nu au absolut nimic de-a face cu acest atac şi că examinează problema foarte atent”, a dat asigurări ministrul turc al Apărării Hulusi Akar.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Forţelor Aeriene ucrainene, două rachete au lovit portul Odesa, iar alte două au fost doborâte de apărarea antiaeriană înainte de a-şi atinge ţinta.

R. Dan