6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 23:17
No menu items!

Moscova: Niciun sistem de rachete Buk nu a trecut frontiera dintre Rusia şi Ucraina

spot_img

Un reprezentant al Ministerului rus al Apărării a denunțat informațiile potrivit cărora autorităţile de la Kiev au reţinut doi specialişti, cetăţeni ruşi, care ar fi fost însărcinaţi cu „corectarea traiectoriei rachetelor Buk”

rachete_buk

Niciun sistem de rachete Buk sau alte echipamente militare ale forţelor armate ruse nu a trecut frontiera ruso-ucraineană, a declarat vineri seara un reprezentant al Ministerului rus al Apărării, după prăbuşirea avionul Boeing 777 în estul Ucrainei, relatează agenţia RIA Novosti.

Este imposibil să faci acest lucru pe ascuns„, a declarat el, denunţând informaţii potrivit cărora autorităţile de la Kiev au reţinut doi specialişti, cetăţeni ruşi, care ar fi fost însărcinaţi cu „corectarea traiectoriei rachetelor Buk„.

Vă amintim că acest tip de specialişti sunt folosiţi doar pentru sistemele de arme ale căror obiective sunt situate la sol„, a adăugat oficialul rus.

Anterior, ambasadorul Statelor Unite la ONU, Samantha Power, a declarat că avionul malaysian prăbuşit în estul Ucrainei probabil a fost doborât cu o rachetă sol-aer de tip Buk SA-11, lansată dintr-o zonă aflată sub controlul separatiştilor proruşi.

La rândul lor, separatiştii au afirmat: „armele noastre nu bat mai sus de 4.000 de metri, nu avem (rachete) Buk, absolut niciuna”.

Avionul Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines s-a prăbuşit joi într-o zonă din Ucraina aflată sub controlul insurgenţilor proruşi, accidentul soldându-se cu 298 de morţi.

R.D.