1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:35
No menu items!

Moscova anunţă că deschide mai multe culoare umanitare de la Harkov, Kiev şi Sumî

spot_img

Armata rusă anunţă, luni, că urmează să deschidă mai multe culoare umanitare şi că instaurează armistiţii locale în vederea evacuării civililor din oraşele ucranene Harkov, Kiev şi Sumî, devastate de confruntări armate violente, relatează AFP.

”Forţele ruse declară, în scop umanitar, un «regim de tăcere» începând de la ora 10.00, luni, şi deschiderea unor culoare umanitare”, anunţă într-un comunicat Ministerul rus al Apărării.

Ministerul nu precizează în comunicat dacă aceste culoare se deschid la ora Ucrainei (8.00 GMT) sau la ora Moscovei (7.00 GMT) şi nici cât timp urmează să rămână deschise.

Anunţul vine după ce două promisiuni anterioare de încetare a focului din partea Rusiei nu au fost onorate, potrivit agenției de presă Interfax.

Decizia ar fi fost luată la cererea președintelui francez Emmanual Macron, potrivit Ministerului rus al Apărării.

                                                                                                               Adina Silav