1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:46
No menu items!

Morsi a sfidat tribunalul care-l judecă pentru evadare din închisoare

spot_img

mohamed morsi

Fostul preşedinte egiptean Mohamed Morsi a sfidat, marţi o Curte de la Cairo care îl judecă pentru evadare din închisoare în timpul revoltei faţă de Hosni Mubarak, în 2011, informează AFP.

Televiziunea a difuzat imagini cu Morsi, purtând uniforma albă de deţinut, gesticulând furios în timp ce se adresa Curţii.

Cine sunteţi voi?„. „Voi ştiţi cine sunt eu?„, a strigat inculpatul.

Morsi, singurul președinte ales democratic în Egipt și arestat de armată pe 3 iulie,  riscă pedeapsa cu moartea pentru că a evadat din închisoare, cu complicitatea unor membri ai grupării palestiniene Hamas, ai grupării șiite libaneze Hezbollah și ai mișcărilor jihadiste.

Acuzaţia a prezentat numele a 131 de acuzaţi. Membri ai mişcării islamiste Fraţii Musulmani, din cadrul căreia provine Morsi, au acţionat „împreună cu (membri) Hamas şi Hezbollah pentru a produce haos şi pentru a provoca prăbuşirea regimului„, a precizat procurorul.

Morsi a fost adus la proces alături de alţi lideri din cadrul confreriei, inclusiv de liderul suprem Mohamed Badie, şi închis într-o cuşcă.

Procesul va continua pe 22 februarie.

C.A.